LUĂM CEVA DIN „MODELUL ROMÂNESC”, DOAMNĂ MINISTRU MAIA SANDU?

ÎNDRUMAR PENTRU ÎNTOCMIREA REGULAMENTULUI DE ORDINE  INTERIOARĂ (ROI)

 

• Regulamentul şcolar va include un capitol special dedicat siguranţei şcolare şi climatului şcolar optim.

• Şcoala funcţionează şi aplică în mod activ prevederile regulamentului de ordine interioară şi are dreptul să aplice sancţiuni în conformitate cu prevederile acestuia.

Potrivit principiilor descentralizării, şcoala poate elabora, alături de regulamentul de ordine interioară, propriile sale regulamente şi coduri de conduită şi ţinută, în conformitate cu ROI şi cu propunerile şi iniţiativele profesorilor, elevilor şi părinţilor,stimulându-se astfel şi implicarea activă a tuturor partenerilor implicaţi în activitatea zilnică a şcolii.

• Şcoala se asigură că părinţii şi elevii sunt informaţi în privinţa drepturilor, obligaţiilor şi sancţiunilor ce decurg din Protocolul de Acţiune. În plus, şcoala va specifica faptul că Protocolul de Acţiune conţine prevederi şi condiţii care au fost incluse şi în regulamentul de ordine interioară, acestea urmând să fie comunicate elevilor, părinţilor şi tuturor celorlalte părţi interesate din procesul de asigurare a siguranţei şcolare.

• Şcoala va păstra un registru al incidentelor în care se specifică încălcările regulilor de către elevi şi măsurile care au fost luate de şcoală în cadrul Protocolului de Acţiune.

• Şcoala încurajează victimele faptelor penale să facă o declaraţie în acest sens. Şcoala va raporta întotdeauna dacă se află în situaţia de a fi partea vătămată.

• Acolo unde este posibil, pe baza unor considerente judicioase, şcoala va colabora întotdeauna la aducerea la îndeplinire a unor sancţiuni judiciare care se pot aplica eventual în cazul unui elev al respectivei şcoli.

• Şcoala va colabora în cea mai mare măsură posibilă la aducerea la îndeplinire a măsurilor pe care poliţia le consideră drept necesare în aplicarea legilor şi prevederilor, ca şi pentru ordinea publică.

• Acolo unde există suspiciuni referitoare la ameninţarea gravă a siguranţei în şcoală, ca şi în cazul manifestării unor comportamente infracţionale de către elevi în şcoală şi împrejurimile acesteia, atunci şcoala poate în toate aceste cazuri să anunţe ofiţerul de poliţie din sectorul respectiv şi, dacă este necesar, să aplice în mod judicios măsurile ce trebuie întreprinse.

• Şcoala va depune toate eforturile pentru a preveni excluderea elevilor din şcoli. Inspectorul şcolar va fi implicat, într-un astfel de caz încă din etapele iniţiale.

SECŢIUNEA SIGURANŢĂ DIN REGULAMENTUL DE ORDINE INTERIOARĂ (MACHETĂ)

1: Reguli şcolare1.1 Reguli şcolare generale

 1.1.1 Atât personalul şcolii, cât şi elevii şi părinţii acestora vor contribui la asigurarea unui climat şcolar de ordine, de confort şi siguranţă;

1.1.2 Clădirea şcolii va fi menţinută în condiţii de curăţenie pentru menţinerea sănătăţii elevilor;

1.1.3 Comportamentul elevilor va fi întotdeauna corect, atât în relaţiile cu ceilalţi elevi, personalul şcolii şi restul cetăţenilor. În cadrul tuturor activităţilor legate de şcoală, aici fiind incluse şi deplasarea zilnică spre şi dinspre şcoală, se aşteaptă din partea elevilor un comportament corespunzător, conştientizând faptul că acest comportament este legat de numele şcolii.

1.1.4 Elevii se vor asigura că nu vor crea disconfort pentru locuitorii din zona şcolii, nici în pauzele dintre ore şi nici după încheierea orelor de curs.

1.1.5 Deţinerea, păstrarea si/sau utilizarea instrumentelor prin care o alta persoana poate fi vătămata , alcool, droguri si/sau brichete este interzisă în şcoală.

1.1.6 Insultarea şi/sau hărţuirea persoanelor este interzisă în şcoală.

1.1.7 Fumatul este interzis în incinta şcolii.

1.1.8 În interiorul şcolii este interzisă utilizarea mijloacelor sonore (de exemplu,walkman, telefon mobil)

1.1.9 Elevii trebuie Să respecte ţinuta vestimentară propusă/acceptată de şcoală.

1.1.10 Elevii trebuie să cunoască şi să respecte regulile şi consecinţele acestora în privinţa Absenţelor, întârzierilor şi exmatriculărilor.

1.1.11 Elevii poarta răspunderea pentru bunurile lor pe parcursul întregii zile şcolare.

1.1.12 Limbajul utilizat în incinta şcolii va fi politicos, nu jignitor.

1.2 Autoritatea conducerii şcolii

Conducerea şcolii este autorizata în orice moment Să controleze respectarea prevederilor referitoare la interdicţii (controalele se vor realiza de cel puţin 2 persoane numite de către conducerea şcolii si, dacă este posibil, se vor realiza în prezenta elevului în cauza).

Aceasta poate:

1.2.1 Solicita elevilor sa-si golească gentile şi hainele iar atunci când exista suspiciuni întemeiate poate recurge la percheziţie.

1.2.2 Controlează obiectele aduse de elevi pentru a constata dacă exista obiecte interzise.

1.2.3 Să controleze obiectele aduse de elevi pentru a constata dacă există obiecte interzise, pe baze non-selective, iar acolo unde există să controleze dulăpioarele puse la dispoziţia elevilor în ceea ce priveşte prezenta obiectelor interzise.

În plus, conducerea şcolii mai are şi autoritatea:

1.2.4 Să decidă asupra masurilor disciplinare care trebuie luate împotriva elevului în cauza.

1.2.5 Să ia măsurile corespunzătoare şi decizia finală în cazul calamitaţilor/incidentelor  pentru care nu există prevederi în regulamentul şcolar.

1.3 Măsuri

1.3.1 Dacă siguranţa personalului ori a elevilor devine o problema, conducerea scoli va transmite aceasta informaţie poliţiei, părinţilor /tutorilor şi inspectoratului.

1.3.2 Şcoală va întocmi periodic rapoarte către poliţie referitoare la faptele sancţionabile şi va oferi şi datele personale ale persoanelor implicate. De asemenea, se va raporta la cine şi ce fel de obiecte si/sau bunuri au fost identificate, precum şi modul în care şcoală a obţinut posesie asupra acestor bunuri.

1.3.3 În cazul posesiunii de arme, droguri, alcool, artificii interzise, şcoală va acţiona conform legilor în vigoare, va informa politia si, în funcţie de circumstanţe va întocmi un raport adresat poliţiei.

1.3.4 Şcoală informează părinţii/tutorii elevilor în cazul în care aceştia au încălcat regulamentul şcolar.

1.3.5 Şcoală asigura gestionarea cazurilor în care exista încălcări ale regulamentului intern.

Articolul 2: Masuri disciplinare

Împotriva unui elev care acţionează contrar regulilor de comportament decent, ori contrar regulilor prevăzute prin regulamentul şcolar şi regulamentul de ordine interioară a şcolii se vor lua masuri administrative, educative si, în caz extrem, eliminarea ori exmatricularea în conformitate cu regulamentele în vigoare. Părinţii/tutorii elevilor vor fi informaţi nemijlocit.

2.1 Masuri disciplinare

2.1.1 Elevului care nu da curs regulilor aplicabile în şcoală i se pot aplica masuri disciplinare. Autoritatea de a aplica o sancţiune elevului revine exclusiv conducerii şcolii, profesorilor, consiliului profesoral al şcolii şi consiliului de administraţie al şcolii.

2.1.2 Personalul administrativi ori tehnic nu sunt autorizaţi Să aplice o sancţiune, dar au dreptul Să pună în discuţie comportamentul unui elev.

2.1.3 Dacă un elev este de părere ca a fost sancţionat în mod nedrept, el poate înainta aceasta obiecţie pentru luarea unei decizii dirigintelui, conducerii şcolii etc.

2.1.4 Masuri disciplinare pot fi considerate, printre altele:

- efectuarea unor teme drept pedeapsă

- exmatricularea de la ora

- recuperarea lecţiilor pierdute

- curăţarea mizeriei făcute

- munca de întreţinere a curăţeniei obligatorie

- munca în folosul comunităţii şcolare

- avertisment/mustrare

- exmatriculare

- eliminare definitiva din şcoală

2.1.5 În ceea ce priveşte stabilirea unei masuri disciplinare, trebuie să existe o relaţie de proporţionalitate între cauza care a dus la stabilirea măsurii şi severitatea măsurii. Evaluarea acesteia rămâne la latitudinea conducerii şcolii.

2.1.6 Elevul care împiedica desfăşurarea în bune condiţii a orei, ori o întrerupe, poate Să fie obligat de către profesor Să părăsească ora de clasa. Cine este exclus de la ora, se anunţă la diriginte, psihologul şcolar sau la persoana desemnată responsabila de către conducerea şcolii pentru asemenea cazuri. Profesorul care a exclus un elev de la ora de clasă va întocmi în aceeaşi zi o informare pentru diriginte.

2.2 Exmatricularea şi eliminarea

Un elev este luat în discuţie pentru eliminare sau exmatriculare:

2.2.1 dacă reprezintă o ameninţare pentru siguranţa celorlalţi elevi si/sau a personalului şcolii;

2.2.2 are un comportament de intimidare, discriminare ori jignitor; 

2.2.3 sustrage bunurile altor persoane;

2.2.4 aduce daune ori distruge bunurile altor persoane;

2.2.5 recurge la utilizarea, ori deţine alcool, droguri ş.a.m.d.;

2.2.6 aprinde artificii, ori are la el artificii (este aplicabil şi dacă se afla în împrejurimile şcolii);

2.2.7 are la sine arme si/sau face uz de arme;

2.2.8. acumulează numărul de absenţe nemotivate respective motivate prevăzute în regulamentul şcolar pentru exmatriculare.

2.3 Procedura de exmatriculare se va face în conformitate cu dispoziţiilor în vigoare

Nici un elev nu va fi exmatriculat fără audierea elevului în cauză şi a părinţilor acestuia. 

 Articolul 3: Utilizarea computerului/internetului

Computerele puse la dispoziţia elevilor în şcoală trebuie Să fie utilizate în mod corespunzător. Alături de utilizarea corespunzătoare a computerelor, acesta fiind în inventarul şcolii (hardware), se aplica şi prevederea ca software-ul pus la dispoziţia elevilor trebuie Să fie utilizat cu aceeaşi atenţie.

3.1 Acţiunile elevilor cu intenţia de a prejudicia ori de a distruge bunurile puse la dispoziţie de şcoală, ori de a şterge datele din programe, ori de a modifica setările standard sunt strict interzise.

3.2 Se vor lua masuri împotriva elevilor care nu respectă această prevedere. Costurile pentru recuperarea programului/costurile salariale vor fi suportate de către respectivul elev ori, după caz de către părinţii/tutorii acestuia.

3.3 Nu este permisă utilizarea numelui şcolii, ori a unei prescurtări a numelui şcolii, oria unei indicaţii cu referire la acesta ca nume de domeniu al unui website care să implice o referinţa clara în privinţa şcolii.

3.4 Şcoală va apela la mijloace juridice pentru a pune capăt abuzului şi utilizării ilegale a numelui şcolii. În şcoală pot fi stabilite masuri interne împotriva elevilor care nu respectă această prevedere.

3.5 Şcoală va lua măsuri împotriva celor care vor folosi cuvinte ori imagini pe computerele şcolii, ori pe internet pentru a jigni angajaţii şcolii opri pentru a aduce daune imaginii acestora.

3.6 Elevii pot utiliza gratuit computerele şcolii menţionate în cele de mai sus pentru culegerea de informaţii de pe internet. Costurile vor trebui plătite în conformitate cu prevederile aplicabile.

3.7 Nu este permisă utilizarea accesului la internet de pe computerele şcolii pentru alte scopuri decât culegerea de informaţii judicioase necesare studiilor.

Articolul 4: Înregistrarea incidentelor (Prevederile conţinute de legea referitoare la protecţia datelor personale vor fi luate în consideraţie.)

4.1 Vor fi înregistrate toate incidentele care se produc în şcoală ori în vecinătatea acesteia. Sunt definite drept incidente: toate comportamentele care pot avea urmări juridice penale, aşa cum se prevede prin Codul Penal.

4.2 Pentru fiecare incident se vor menţiona măsurile corespunzătoare, precum şi sancţiunile. Aceste măsuri şi sancţiuni sunt înregistrate în protocolul incidentelor din şcoală. Acest protocol va servi în cadrul inspecţiilor din şcoală şi poate fi regăsit pe site-ul de internet al şcolii.

4.3 În cazul unor incidente, aşa cum sunt menţionate acestea în articolul 4.1, se va realiza şi o raportare, iar informaţii despre elev şi incident vor fi transmise şi schimbate între poliţie, jandarmerie şi, eventual, şcolile implicate.

Articolul 5: Prevederi legate de ţinuta vestimentară

 5.1 Fiecare elev se va îmbrăca în funcţie de regulamentul de ordine interioară a şcolii(cu sau fără uniformă).

5.2 Sunt interzise textele discriminatorii imprimate pe haine, ori referitoare la acestea, iar vestimentaţia ofensatoare nu este permisă în interiorul şcolii.

5.4 Şcoala poate prevedea un cod vestimentar obligatoriu pe motive de uzanţă şi siguranţă. Aceasta este cu referire la mijloacele de asigurare a siguranţei, aşa cum sunt prevăzute acestea în legea condiţiilor de muncă, ori prin prevederi specifice ale domeniului,cum ar fi ochelarii de protecţie, costumul pentru laboratoare, echipament de protecţie, halat,cizme de protecţie etc.

5.5 Şcoala poate interzice purtarea anumitor accesorii vestimentare, accesorii pentru acoperirea capului, ori bijuterii în timpul orelor de educaţie fizică, de discipline tehnice şi de abilitaţi manuale, aşa după cum decide respectivul profesor. Elevii vor respecta în timpul orelor de sport cerinţele de siguranţă care au fost impuse de respectivul profesor ori instructor. Toţi elevii vor participa în mod obligatoriu la orele de educaţie fizică.

Articolul 6: Intimităţi indezirabile

6.1 Elevii nu se vor atinge unii pe ceilalţi în mod nejustificat, ci se vor comporta în conformitate cu normele comportamentale uzuale.

6.2 Atunci când un elev se simte ameninţat ori hărţuit datorită unei limitări a intimităţii sale (din partea colegilor ori a personalului, ori a altor persoane din şcoală), pe care elevul o consideră indezirabilă, acesta se poate adresa dirigintelui, psihologului şcolar ori unei alte persoane de încredere din şcoală. Numele acestor persoane vor fi publicate în regulamentul de ordine interioară al şcolii din fiecare an şcolar.

6.3 Reglementarea plângerilor este în responsabilitatea conducerii şcolii şi a inspectoratului şcolar.

Articolul 7: Daune

7.1 Elevii trebuie să se comporte de aşa manieră încât să nu producă daune bunurilor colegilor lor, clădirii, ori inventarului şcolii şi, pe cale de consecinţă, trebuie să manipuleze bunurile puse la dispoziţie de către şcoală cu cea mai mare atenţie.

7.2 Ori de câte ori, împotriva acestor prevederi, se produc daune, elevii trebuie să comunice aceasta nemijlocit conducerii şcolii, diriginţilor, ori administratorului şi vor colabora în consecinţă la acţiunile de întocmire a raportului, aşa cum se prevede în cele ceurmează.

7.3 Ori de câte ori şcoală este trasă la răspundere pentru daune create de elevi, persoane care lucrează în şcoală ori de terţi, dauna este raportată la societatea responsabilă de asigurarea şcolii.

7.4 Pentru producerea de daune ori furtul unor obiecte etc. în şcoală şi în vecinătatea şcolii, şcoala nu poate fi trasă la răspundere, cu excepţia cazului în care daunele sunt rezultatul unei cauze care trebuie remediată de şcoală (este vorba de bucăţi de pavaj desprinse din acesta, garduri în stare de degradare, scaune stricate etc.).

7.5 Şcoala nu este responsabilă de daunele create de elevi, incluzându-se aici aducere de daune ori pierderea bunurilor aduse de elevi la şcoală (biciclete, îmbrăcăminte, genţi,materiale), cu excepţia cazului în care din rapoartele poliţiei rezultă că şcoala este responsabilă.

Articolul 8: Activităţi şcolare

8.1 Este vorba despre activităţile şcolare (de exemplu concursuri sportive, sărbători şcolare etc.) dacă activitatea este în responsabilitatea şcolii şi în conformitate cu regulileşcolii.

8.2 În privinţa activităţilor care sunt organizate de şcoală, ori care sunt în responsabilitatea şcolii părinţii/tutorii vor fi întotdeauna informaţi de către şcoală (prin intermediul site-ului internet al şcolii).

8.3 Invitarea persoanelor din afara şcolii la aceste activităţi va fi permisă pentru fiecare dintre activităţile şcolare de către conducerea şcolii.

8.4 În timpul activităţilor şcolare sunt valabile regulile standard de comportament impuse de regulament. Armele şi deţinerea de droguri, ca şi consumul acestora, sunt pe cale de consecinţă interzise în permanenţă. Consumul şi deţinerea de alcool este interzisă elevilor.

Articolul 9: Accesul vizitatorilor

9.1 Şcoală permite accesul numai personalului şi elevilor şcolii.

9.2 Toate persoanele care nu sunt înregistrate ca aparţinând de şcoală, trebuie să se anunţe la poarta.

9.3 Pentru părinţii elevilor şcolii este, de asemenea, valabila cerinţa de a se anunţa la poartă (intrare) în momentul pătrunderii în şcoală.

9.4 Conducerea şcolii poate interzice accesul în şcoală celor care nu si-au anunţat prezenta.

9.5 Dacă siguranţa şcolii este periclitată, ceea ce urmează să fie apreciat de conducerea şcolii, atunci conducerea şcolii poate interzice accesul în interiorul şcolii pentru persoanele respective.

Articolul 10: Lipsa de la ore, absenţele şi întârziatul la ore

Pentru a preveni lipsa nepermisă de la ore, precum şi parasirea şcolii înainte de încheierea cursurilor, şcoală dispune de o politică şi un protocol în privinţa absenţelor. Şcoala va prezenta în acest protocol maniera în care se acţionează pentru a deţine controlul asupra absenţelor, pentru a reduce numărul acestora şi/sau pentru a le preveni. Acest protocol este alcătuit sub forma unor reglementari referitoare la:

- Absenţe permise (cazuri de boală, primele simptome acasă)

- Absenţe permise (cazuri de boală, primele simptome la şcoală)

- Absenţe permise (alte circumstanţe, cum ar fi căsătorie, deces al unui membru direct al familiei)

- Revenirea la şcoală după boală

- Întârzierile (la începutul orelor de curs)

- Întârzierile (în timpul orelor de curs).

De asemenea, în protocol trebuie descris modul în care şcoala va opera controlul în privinţa absenţelor (atât a celor acceptate, cât şi a celor nepermise). Protocolul referitor la absenţe poate fi consultat, la cerere, în orice moment la şcoală. Pe scurt, în acesta sunt incluse următoarele prevederi:

 10.1 Personalul, elevii şi părinţii/tutorii vor fi informaţi despre diversele reglementari în privinţa lipsei de la ore, absenţelor şi întârzierilor.

10.2 Elevii sunt obligaţi să urmeze cursurile conform orarului care a fost stabilit pentru ei, cu excepţia cazului în care au fost prevăzute alte reglementari de către şcoală.

10.3 Elevii care trebuie să părăsească şcoala din motive urgente trebuie să anunţe acest lucru dirigintelui/conducerii şcolii. În cazul unor dezastre în interiorul şcolii (incendii,evacuări), conducerea şcolii trebuie să ştie în mod clar cine a fost şi cine nu a fost prezent înclădire.

10.4 Pentru respectarea protocolului de Absenţe, şcoală va înregistra toate absenţele în fiecare zi. După această înregistrare, şcoală va lua legătura direct cu părinţii/tutorii, iar după trei zile de absenţe care nu au fost anunţate, şcoala va raporta acest lucru la poliţistul de proximitate care răspunde de şcoală.

10.5 Un elev care nu poate oferi motive rezonabile pentru întârziere, renunţă la dreptul de a participa la ora.

10.6 Elevul trebuie să fie pregătit pe toată durata zilei de şcoală (de la ora 8.00 până lao ra 16.00) pentru susţinerea de teste, măsuri de îmbunătăţiri ale activităţii sale etc. Activităţile secundare şi alte activităţi non-şcolare nu pot fi considerate ca motive pentru excepţie de la aceste reguli.

10.7 Nu sunt permise elevilor vacanţe în alte perioade decât cele stabilite ca perioade de vacanţă. Pentru excepţii: vezi Legea Învăţământului .

Articolul 11: Libertatea de exprimare a opiniei

11.1 Libertatea de exprimare a opiniei prevăzută de Constituţie este respectată de toţi cetăţenii. Dar aceasta nu înseamnă ca oricine îşi poate exprima opinia în orice circumstanţe şi folosind un limbaj vulgar şi ofensator fără a ţine cont de regulile de politeţe.

11.2 Persoana care se simte ofensată de o altă persoană prin cuvintele, comportamentul ori cele scrise de aceasta altei persoane, poate înainta o plângere în conformitate cu regulamentul aplicabil de formulare a reclamaţiilor în şcoală.

 

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40