Lovituri aeriene israeliene asupra Fisiei Gaza, dupa un tir de racheta spre Israel

Aviaţia israeliană a anunţat că a efectuat lovituri aeriene în cursul nopţii de Sîmbătă spre Duminică împotriva unor baze ale mişcării islamiste Hamas din Fîşia Gaza, după un tir de rachetă din această enclavă palestiniană spre teritoriul israelian, notează AFP, potrivit agerpres.
Sîmbătă seară, Armata israeliană a raportat un tir de rachetă din Fîşia Gaza spre Israel, primul după o lună.
Acest tir a avut într-un moment în care Jihadul Islamic, una din facţiunile palestiniene armate din Fîşia Gaza, a ameninţat Israelul cu represalii după asasinarea a doi dintre liderii săi, Joi, la Jenin, în Nordul Cisiordaniei ocupate.
Ca răspuns la acest tir, „avioanele de luptă ale Tzahal au vizat în această noapte o bază de producţie a armelor aparţinînd organizaţiei teroriste Hamas”, la putere în Fîşia Gaza, a indicat Armata, într-un comunicat, precizînd că au vizat un loc unde sunt fabricate „majoritatea rachetelor” Hamas.
„În plus, Armata israeliană a ţintit un tunel terorist al Hamas din Sudul Fîşiei Gaza”, a adăugat comunicatul.
Surse din rîndul serviciilor de securitate din Gaza au raportat două lovituri împotriva Sudului enclavei cu 2,3 milioane de locuitori, una împotriva unei baze de antrenament militar din Khan Yunis, iar cealaltă într-o zonă nelocuită din apropiere de Rafah.
Aceste lovituri nu s-au soldat cu răniţi, potrivit unor surse medicale palestiniene.
Cel puţin 49 de palestinieni, printre care combatanţi, dar şi civili, inclusiv copii, au murit între 5 şi 7 August, într-o confruntare între Armata israeliană şi gruparea Jihad Islamic din Fîşia Gaza, o enclavă aflată sub blocada israeliană din 2007, mai scrie AFP.












