”Locul lui Lavrov este într-un Tribunal special, nu la masa OSCE”

"Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei este o insultă la adresa valorilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa” (OSCE), a declarat Joi, în deschiderea Consiliului anual al organizaţiei, preşedintele în exerciţiu, ministrul Afacerilor Externe al Macedoniei de Nord, Bujar Osmani, informează AFP, scrie Agerpres.

Acest război "subminează încrederea, dialogul şi capacitatea noastră de a acţiona", a adăugat Osmani în faţa omologului său rus Serghei Lavrov, a cărui venire la Skopje a determinat Ucraina, Polonia şi republicile baltice să boicoteze reuniunea.

Acesta din urmă a sosit în capitala Macedoniei de Nord Joi, în jurul orei locale 10:00 (09:00 GMT), fără a se adresa jurnaliştilor prezenţi la intrare către Consiliu.

Omologii săi estonian, leton şi lituanian nu vor susţine discursuri: ei au decis să boicoteze summitul, estimînd că prezenţa lui Lavrov "riscă să legitimizeze agresorul, care este Rusia, drept membru deplin al comunităţii noastre a naţiunilor libere".

"Locul lui Lavrov este într-un Tribunal special, nu la masa OSCE", a declarat ministrul estonian al Afacerilor Externe Margus Tsahkna.

Originile OSCE datează de pe vremea Războiului Rece, cînd cele două blocuri politice inamice, occidental şi sovietic, au convenit să creeze o platformă de dialog între ele.

La ora actuală, organizaţia numără 57 de participanţi.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40