Unde nu-i simțul măsurii, nu putem vorbi despre moralitate

Autor: Mihai CONȚIU

Într-un articol din 26 Martie, m-am referita și la așa-zisă ”listă a lui Dolganiuc”. Vă reamintesc că Valentin Dolganiuc, fost deputat și semnatar al Declarației de Independență, a publicat o listă cu 254 de oameni de cultură beneficiari ai unei pensii viagere lunare de 17.400 de lei, afirmă el, în paralel cu pensiile lor de vechime în muncă, salarii la zi și alte venituri legale colaterale.

În urmă cu cîteva zile, am fost abordat de două persoane care-mi cunoșteau poziția relativ neutră în acest caz, dar al căror nume nu le voi da publicității din pricina celor scrise mai departe. Este vorba despre doi oameni aflați la o mare margine a culturii, niște mediocrități ca și mine, poate chiar mai mari. Practic, sunt niște nulități absolute, dar cu pretenții de ”oameni de cultură merituoși”, dar care, în realitate, n-au creat nimic, fiind mai curînd niște ”funcționari alergători” într-un domeniu subcultural, care nu presupune și o serioasă pregătire intelectuală.

Ei abia aflaseră despre ”lista lui Dolganiuc” și au ținut morțiș să-și exprime revolta lor că nu au știut de existența unor astfel de pensii viagere și că nu au fost incluși și ei în ea. Simțeam că devin năuc ascultîndu-i, știind prea bine ce ”hram cultural creator” poartă. Printre altele, mi-au spus și numele a trei creatori la care au apelat ca să-i întrebe de ce nu au fost incluși și ei, prilej cu care mi s-a confirmat bănuiala că și aceștia au fost ”întocmitori responsabili” de liste cu pensii viagere. N-o să le dau numele nici acestora pentru că nu mai vreau să mi se reproșeze că ”atac cultura națională românească”.

V-am expus și aceste exemple ca să înțelegeți mai bine cîtă imoralitate, corupție și obrăznicie colcăie în ”lista lui Dolganiuc” și în afara acesteia. Fac această afirmație în condițiile în care acești oameni, atunci cînd se află în spațiul public, vorbesc despre umanism, moralitate, europenizare și alte vorbe goale în care, observăm, nici ei nu cred. Ipocriți, profitori și trădători au existat permanent în cultură, iar un exemplu în acest sens este și marele și inegalabilul prozator Mihail Sadoveanu. ”Dacă Sadoveanu a fost așa, noi de ce să nu fim ca el?”, se întreabă, probabil, unii dintre beneficiarii pensiilor viagere. În concluzie, constatăm că acești oameni vor să-l copieze pe Sadoveanu în deprinderile lui lumești păcătoase, nu și în creație!