LISTA GRĂDINIŢELOR CE VOR FI MODERNIZATE CU SUSŢINEREA ROMÂNIEI A FOST PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL
Lista grădiniţelor ce vor fi modernizate din ajutorul financiar de 20 de milioane de euro oferit de România, a fost publicată în numărul de astăzi al Monitorului Oficial.
În total, vor fi reparate grădiniţe din 32 de raioane, din Unitatea Teritorial Administrativă Găgăuzia şi municipiile Chişinău şi Bălţi. Banii vor fi folosiţi pentru dotarea cu mobilier a grădiniţelor, reparaţia capitală a clădirilor şi a acoperişurilor, schimbarea uşilor şi geamurilor, amenajarea terenurilor de joacă pentru copii, lucrări de pavaj, reparaţii sau construcţii ale sistemelor de termoficare, canalizare şi aprovizionare cu apă.
Totodată, în Monitorul Oficial a fost publicat şi Memorandumul de înţelegere privind cooperarea dintre Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al Republicii Letonia. Părţile vor face schimb de informaţii, vor coopera la nivel instituţional şi organizatoric, vor organiza seminare, prelegeri şi alte activităţi practice pentru instruirea angajaţilor şi specialiştilor în sectorul justiţiei.
Şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova îşi va intensifica colaborarea cu instituţia similară din Belarus, după ce în Monitorul Oficial a apărut astăzi Acordul dintre cele două ministere privind cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică. Specialiştii din cele două state vor realiza în comun diferite forme de producere pentru dezvoltarea şi sporirea eficienţei producţiei agricole şi vor susţine participarea reprezentanţilor mediilor de afaceri la expoziţii specializate. (Moldpres)