Linșaj public pentru blasfemie în Pakistan
Un bărbat din Pakistan a fost omorît în bătaie de mulţime după ce ar fi proferat blasfemii la un miting politic, potrivit AFP, relatează Agerpres.
Blasfemia este un subiect deosebit de sensibil în Pakistan, o ţară cu majoritate musulmană, unde chiar şi acuzaţiile nedovedite de ofensă adusă islamului pot duce la crime şi linşaj.
Într-o înregistrare video distribuită pe larg pe reţelele de socializare, Poliţia este văzută încercînd în zadar să oprească o mulţime care îl loveşte frenetic pe presupusul hulitor.
Faptele s-au petrecut Sîmbătă în oraşul Mardan, din provincia ultraconservatoare Khyber Pakhtunkhwa, din Nord-Vestul ţării, lîngă graniţa cu Afganistanul.
Potrivit Poliţiei, victimei, identificată drept Nigar Alam, i s-a cerut să rostească rugăciunea de încheiere la un miting organizat de partidul lui Khan, Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI), iar mulţimea s-a înfuriat din cauza comentariilor sale.
Bărbatul a reuşit să fugă, potrivit aceleiaşi surse, dar un grup de persoane l-a găsit în casa unei rude. "Un grup de indivizi s-au căţărat pe zid, au pătruns înăuntru şi l-au omorît în bătaie cu bîte şi bastoane", a declarat şeful Poliţiei districtuale Najeeb-ur-Rehman.
"Mulţimea era atît de agitată încît poliţiştilor le-a fost extrem de greu să recupereze cadavrul", a declarat el pentru AFP.
Un alt oficial al Poliţiei locale, Umair Khan, a confirmat şi el linşajul. Liderul PTI, Imran Khan, nu a fost prezent la miting, iar oficialii partidului nu au comentat imediat incidentul.
Potrivit Centrului pentru Justiţie Socială din Pakistan, un grup independent pentru drepturile minorităţilor, peste 2.000 de persoane au fost acuzate de blasfemie din 1987 şi cel puţin 88 de persoane au fost linşate pentru acuzaţii de insultă adusă "Islamului".
Grupurile pentru drepturile omului spun că acuzaţiile de blasfemie sunt adesea folosite în Pakistan pentru a soluţiona dispute personale, minorităţile fiind vizate pe scară largă.