LIDERII UE AU MERS LA IRPIN, UN ORAS DISTRUS DE RUSI
Președintele României Klaus Iohannis a ajuns pe 16 iunie la Kiev, într-o vizită comună cu președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și premierul italian Mario Draghi. Cei patru lideri europeni au mers și la Irpin, un oraș din apropierea capitalei, distrus de atacurile rușilor.
Klaus Iohannis a făcut un nou apel ca militarii ruși care se fac vinovați de crimele și distrugerile din Ucraina să fie aduși în fața justiției internaționale. „Nu există cuvinte să descrii tragedia inimaginabilă și distrugerile îngrozitoare pe care le-am văzut astăzi în Irpin. Fac un nou apel ferm ca toți rușii responsabili să fie trași la răspundere de justiția penală internațională, pe care România o susține pe deplin”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter, după vizita la Irpin.
Klaus Iohannis, Emmanuel Macron, Olaf Scholz și Mario Draghi s-au întîlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Cei cinci lideri au făcut o fotografie de grup înaintea discuțiilor oficiale. Oficialii au discutat despre sprijinul oferit Ucrainei pentru a face față invaziei Rusiei, dar și despre eforturile de reconstrucție care vor fi necesare după încheierea războiului. Candidatura Ucrainei la Uniunea Europeană a fost de asemenea pe agenda discuțiilor.