Lichelei teroriste Igor Grosu trebuie sa i se ridice imunitatea pentru a fi cercetat penal

Igor Grosu, deputat al PAS, a demonstrat, Duminică, 1 Noiembrie, ce fel de căzătură inumană poate fi. El și cu niște ”veterani” din Ialoveni și Anenii Noi, ca niște teroriști autentici, au blocat traficul din Varnița pentru a-i împiedica pe moldovenii din regiunea transnistreană să ajungă la secția de votare. Surse veridice de la fața locului ne-au comunicat că Grosu și bătăușii lui au fost de o violență și o obscenitate inimaginabilă față de niște bieți oameni neajutorați.
Grosu și-a parcat mașina de-a latul drumului și împreună cu brutele care-l însoțeau au proferat la adresa moldovenilor transnistreni cele mai mizerabile și necenzurate amenințări, acuze și jigniri, pe care, din decență, nu le putem reproduce. De asemenea, pe unii dintre ei i-au și agresat fizic. Oamenii au declarat surselor noastre concrete, aflate la fața locului, că niciodată, în toată viața lor, nu au fost atît de umiliți, jigniți și agresați, simțindu-se în aceeași nesiguranță ca și în timpul războiului de pe Nistru.
Unul din pretextele agresiunilor banditești, la drumul mare, ale lui Grosu a fost și acela că oamenii ”purtau măști și mănuși de același tip”. În realitate, spre a proteja și a fi protejați față de alții de contaminarea cu noul coronavirus, cei care păzesc punctul de control le-au împărțit oamenilor aceste măști și mănuși. În fond, măștile și mănușile sunt de tip standard cam toate.
Cu amărăciune în suflet, oamenii au declarat că nu se simțeau deloc protejați de către polițiștii moldoveni față de aceste agresiuni teroriste conduse de către acest deputat mizerabil Grosu. Ca să vedeți cum poate sfida un nemernic de deputat Poliția din dosul imunității parlamentare!
Fiind vorba despre o contravenție penală extrem de gravă, întrucît și MAI a sesizat CEC pe acest caz, ridicare imunității parlamentare a acestui terorist Grosu spre a fi cercetat penal este mai mult decît justificată. Ce să caute în Parlamentul Țării astfel de lichele teroriste și spurcate la gură? (M. C.)












