Libia a dispus recunoașterea jurisdicției CPI cu privire la presupuse crime începînd din 2011

Libia recunoaşte autoritatea Curţii Penale Internaţionale (CPI), care anchetează presupuse crime împotriva umanităţii comise pe teritoriul libian începînd din 2011, anunţă procurorul CPI Karim Khan, relatează AFP, potrivit News.Ro.

”Salut curajul, leadershipul şi decizia autorităţilor libiene”, care au transmis o declaraţie oficială în acest sens privind crime de război şi crime împotriva umanităţii comise începînd din 2011 şi pînă la sfîrşitul lui 2027, a anunţat Joi Karim Khan.

Libia nu este membră a Statutului de la Roma, tratatul fondator al CPI.

Însă Consiliul de Securitate al ONU a sesizat CPI cu privire la situaţia din Libia în Februarie 2011, după începutul unor proteste fără precedent, reprimate violent, faţă de regimul lui Muammar al-Gaddafi.

Această sesizare a permis CPI să-şi desfăşoare activitatea, iar în ultimul timp s-a înregistrat o îmbunătăţire a cooperării autorităţilor de la Tripoli.

În acest context, Karim Khan i-a cerut Joi procurorului general libian al-Seddik al-Sour să-l ”aresteze şi predea” pe Osama Almasri Najim, pe numele căruia CPI a emis, în Ianuarie, un mandat de arestare cu privire la crime de război şi crime împotriva umanităţii.

Osama Almasri Najim, care era conducătorul Centrului de detenţie Mitiga de la Tripoli, este căutat cu privire la crime, violuri şi torturarea unor deţinuţi, infracţiuni penale comise începînd de la 15 Februarie 2015, din cauza religiei acestora sau care erau suspectaţi de un ”comportament imoral” ori de susţinerea sau de faptul că erau membri ai unor grupări armate.