Letonia şi-a închis unul din cele două puncte de trecere a frontierei cu Belarus

Letonia și-a închis temporar unul din cele două puncte de trecere a frontierei sale cu Belarus, ca răspuns la creşterea numărului de tentative de trecere ilegală a graniţei, a anunţat Marţi Guvernul de la Riga, informează DPA, conform Agerpres.

Punctul de trecere a frontierei Silene va fi închis pînă la noi dispoziţii, însă va rămîne deschis celălalt punct de traversare a graniţei între Letonia şi Belarus.

Concentrarea trecerii frontierei într-un singur punct va permite desfăşurarea de personal suplimentar pentru monitorizarea şi protecţia frontierei, a declarat ministrul de Interne leton Rihards Kozlovskis la postul public de televiziune din ţara sa.

''Presiunea imigraţiei ilegale s-a triplat într-o perioadă scurtă'', a explicat Ministerul de Interne leton.

În ultimele şase zile, Poliţia de Frontieră letonă a împiedicat 894 de persoane să treacă graniţa ilegal. În luna Septembrie, au avut loc 1.800 de încercări de trecere ilegală a frontierei, comparativ cu 1.600 în August.

Şeful Poliţiei de Frontieră letone, Guntis Pujats, propusese închiderea punctului de trecere a frontierei Silene, în contextul creşterii substanţiale a numărului de treceri ilegale.

Letonia, la fel ca Polonia şi Lituania, îl acuză pe liderul belarus Alexander Lukaşenko că aduce migranţi la frontiera externă a UE ca măsură de presiune politică asupra vecinilor săi de la Vest. Pentru a ajuta Letonia, Estonia şi Lituania au trimis fiecare în jur de 20 de poliţişti de frontieră în ţara baltică vecină.

 

01.03.25 - 01:34
02.03.25 - 02:07
02.03.25 - 02:04
02.03.25 - 02:06
01.03.25 - 01:40
06.03.25 - 16:00
06.03.25 - 13:02
07.03.25 - 11:49
05.03.25 - 01:19
04.03.25 - 00:52
04.03.25 - 00:50
03.03.25 - 00:23
03.03.25 - 00:30
04.03.25 - 00:48
03.03.25 - 00:25