Nu are unde, dar vrea, nu are cu ce şi nu poate, dar face tărăboi!

Văzînd, trăind şi experimentînd în viaţă cu mult, mult mai multe situaţii şi acţiuni pozitive decît îşi poate permite să-şi viseze deputatul Octavian Ţîcu, îmi permit să-mi reafirm constatarea că şi el face parte din categoria „prostiei solemne”, aidoma lui Marian Lupu şi alţii. Acum a nimerit într-o capcană pe care singur a construit-o. Este incapabil să înţeleagă ce-i cu el din cauza narcisismului de care suferă, asociat cu, după cum notam altădată, <labilităţi estetice şi morale, absconse tulburări disociative, de conversie (dedublarea personalităţii) în care „tipul intelectual” vrea să triumfe în faţa „tipului rudimentar mai puternic” etc.>

Vagabondajul lui politic pe la atîtea formaţiuni diametral opuse ideologic ori geopolitic se explică prin aceea că nu-i capabil decît de partide scurte, neurmate de orgasme politice autentice. Foarte scurt, ca la box. El încă din faza de excitaţie politică vrea cel mai înalt post. Viitorul va confirma că actuala funcţie de deputat este ultima şi cea mai înaltă demnitate publică obţinută de el, cu tot „pompajul românesc” cu care este intubat. Actualele şi viitoarele eşecuri ale lui Ţîcu sînt şi eşecuri unioniste româneşti cu care ne-am tot deprins de 28 de ani încoace. Ruşinosul scor obţinut de el în cursa pentru ocuparea fotoliului de primar al Chişinăului vrea să-l transforme, cu neruşinare, într-o trambulină pozitivă, promiţătoare avînd drept obiectiv final cîştigarea Preşedinţiei ţării.

Fiind clar un proiect românesc, o ultimă achiziţie improvizată în grabă de către politicienii şi agenţii serviciilor secrete româneşti complice cu Plahotniuc, înţelegem clar şi în ce laboratoare s-a decis ca Ţîcu să devină „prezidenţiabil”. La ora actuală, realitatea e că el, după eşecul penibil din alegerile locale, a devenit un fel de proaspătă vădană alcoolică după decesul soţului care-o mai strunea, a cărei singură şansă de supravieţuire este prostituarea cu beţivii şi văcarul satului. Ca deputat în Parlament, e un fel de nebunul satului, chiar dacă îşi imaginează că salvează aparenţele prin încîrdăşirea cu „racolaţii” Reniţă şi Carp. Practic, vor behăi în van pentru că nu mai sînt parte a unei majorităţi care să poată impune şi vota proiecte legislative. Au ajuns şi ei să demonstreze că nesimţirea, cinismul şi trufia sînt nemuritoare şi au continuitate în Parlament.

Ţîcu şi aliaţii lui sînt conştienţi de propria lor impotenţă politică. Acesta este şi motivul real pentru care au adoptat atitudini efectiv tîmpe de oameni care vor să convingă că sînt preocupaţi de chestiuni naţionale fundamentale, că sînt intelectuali cu greutate, că unul e fost diplomat etc. Dincolo de cupola în care au fost „capacitaţi”, în esenţă, sînt creaţiile lui Plahotniuc, rămăşiţele lui politice. În consecinţă, pentru acoperire, misiunea lor este să recurgă la provocări, să aducă în dezbateri publice aşa-zise chestiuni majore cum ar fi denumirea limbii, istoria românilor şi unirea cu România. Aceleaşi chestiuni de care multă lume a obosit, înţelegîndu-le rostul diversionist, destabilizator şi profitabil financiar pentru unii. Vor să se creadă că acestea sînt urgenţe naţionale, nu sărăcia şi chiar subnutrirea unei categorii de cetăţeni.

Ultimul fîs destabilizator şi irealizabil – Legea Lustraţiei

Crezînd că este unic şi îi va năuci pe mulţi cu „ideile lui revoluţionare”, deputatul semi-şomer Octavian Ţîcu a anunţat că va iniţia un proiect de lege privind elaborarea şi adoptarea Legii Lustraţiei. „În calitate de deputat, sprijinit de istorici şi jurişti, împreună cu alţi deputaţi ai acestui Parlament, vom iniţia un proiect de lege privind elaborarea şi adoptarea Legii Lustraţiei”, a scris Octavian Ţîcu pe pagina sa de Facebook. „Legea Lustraţiei va deveni preocuparea principală în activitatea mea parlamentară şi unul din punctele programatice principale ale campaniei pentru prezidenţiale din 2020”, a adăugat Ţîcu.

Aici Ţîcu se adresează ignoranţei maselor de oameni care nu au de unde şti că aşa ceva este imposibil de realizat. Prin mesaje generalizate şi populiste, el crede că oamenii îl vor crede că prin această lege el îi va deconspira pe foştii colaboratori ai KGB, pe cei care au făcut poliţie politică. El ignoră voit faptul că ei de 30 de ani ştiu doar din auzite ori cărţi despre aşa ceva, dar şi că mulţi dintre aceştia au plecat deja în altă lume. Adevăratele mari probleme ale ţării nu mai sînt foştii colaboratori ori turnători la KGB, ci oameni ca Ţîcu, Reniţă, Carp, Plahotniuc, Şor, Usatîi, Candu, Filip, Drăguţanu, Leancă, Gaburici, Lazăr, Babuc, Ghimpu, Chirtoacă şi restul de golani politici afiliaţi.

Legea Lustraţiei a fost ratată în 1991. Invocarea necesităţii ei acum este o virtualitate şi un truc politic ieftin. Pentru ca o Lege a Lustraţiei să fie operabilă prin înfiinţarea, ca în România, a unui Consiliu Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cu acces la o arhivă a fostului KGB pe care ar fi trebuit s-o aibă SIS (ceea ce nu-i cazul), să aibă acces la arhiva KGB transferată în Transnistria, precum şi la cea de la Moscova. Arhivele acestea nu există pe teritoriul Republicii Moldova şi există bănuiala rezonabilă că au fost distruse de mult. Parlamentari din toate legislaturile şi-au „ridicat”, pe diferite căi, dosarele de la SIS.

Atunci cui foloseşte o Lege a Lustraţiei fără obiectul concret al funcţionării şi aplicării ei? Aici e mai curînd vorba despre o Lege a „Lustraţiei lui Ţîcu” în scop electoral, a cărei arhivă s-ar putea constitui din turnătorii ordinare fără a putea fi probate documentar. Exact aşa cum „l-a turnat” pe secretarul de stat Vladislav Kulminski care, chipurile, ar fi agent de influenţă. Imediat s-a dovedit că e o diversiune. Kulminski l-a invitat să discute pe această temă la oricare dintre televiziunile naţionale. Ţîcu a refuzat. Turnătorul întotdeauna este un laş! Ca să vedeţi la ce diversiuni şi virtualităţi recurge acest traseist politic ratat!

Mihai CONŢIU