Strategii americani ar avea de însuşit mai multe lucruri, analizînd modul în care Rusia a intrat în războiul sirian şi maniera în care se retrage.

Războiul mic, dar strălucit al lui Vladimir Putin în Siria a avut şi momente neprevăzute. Bunăoară, conflictul cu Turcia, doborîrea avionului rus „Suhoi”. Critici în adresa Rusiei pentru bombardarea unor obiective, care nu ar fi aparţinut grupării teroriste Stat Islamic. În plus, anumite tensiuni între Bashar al-Assad şi Putin, care au grăbit retragerea trupelor ruse din Siria.

Însă lui Vladimir Putin i-au trebuit doar şase luni pentru a demonstra lumii că folosirea unui contingent militar redus poate schimba decisiv raportul de forţe în regiune, şi că nu orice intervenţie în Orientul Apropiat se termină deplorabil. Şi nu mai contează că, în pofida poziţiilor Occidentului, toate acestea au servit la consolidarea a două puteri – a Kremlinului şi a Damask-ului.

Va fi oare capabil următorul preşedinte american să înveţe ceva, analizînd cazul concret de aplicare a forţei de către Rusia? Chiar dacă pornim de la teza că SUA au altă strategie de război, sînt cîteva lecţii pe care comandanţii următoarei intervenţii militare trebuie să le însuşească.

Prima: Să se situeze clar pe poziţiile unei părţi a conflictului. Încă Machiavelli spunea că Domnitorul este respectat dacă el se declară duşman al cuiva, şi această variantă e întotdeauna mai bună decît să stai la o parte. În Siria Putin s-a plasat pe poziţiile regimului, iar în Ucraina şi Georgia – invers.

A doua lecţie: trebuie de acţionat indirect. Are sens să te foloseşti de o a treia forţă, pentru a nu fi nevoit să participi nemijlocit la operaţiuni militare. În plus, cineva trebuie să-ţi rămînă recunoscător, chiar şi dacă vei pleca din regiune.

A treia lecţie: scopuri realiste. Obama a încercat de mai multe ori să interpreteze intervenţia rusă în Siria după modelul Afganistanului. Însă preşedintele american, ca de obicei, nu ştia ceea ce ştie Putin: o scurtă, dar eficientă folosire a aviaţiei a nimicit, practic, opoziţia regimului Assad, transformînd războiul într-un referendum internaţional. De care parte e SUA în acest plebiscit nici acum nu-i clar, chiar dacă Obama susţine că e „de partea istoriei”.

A patra lecţie: dacă nu participi la acest joc, nu încerca să stabileşti regulile. Se referă la impotenţa diplomaţiei americane.

A cincea, şi cea mai importantă: păstrează mai multe variante de a acţiona. Rusia şi-a scos trupele, dar nu de peste tot. Astfel dă de înţeles că se poate întoarce oricînd.

După The Wall Street Journal, SUA