Practica şi teoria ne învaţă că cele mai mari crize se pot transforma în oportunităţi. Angela Merkel pare că le-a învăţat pe ambele şi ştie foarte bine că situaţiile de criză sînt cele mai prielnice momente cînd liderii îşi pot demonstra valoarea prin poziţiile pe care le adoptă şi prin deciziile pe care le iau.

The Economist remarca foarte corect faptul că, deşi cancelarul german este una dintre cele mai puternice personalităţi politice din lume (a ocupat primul loc de 9 ori în ultimii 10 ani în topul celor mai puternice femei din lume, realizat de Forbes), nu şi-a exprimat atît de ferm poziţia în cazul nici unei alte crize recente, cum a făcut-o în cazul crizei refugiaţilor. Şi ar cam fi avut de unde alege. A preferat şi adoptat, se pare, modelul liderului care reflectă opinia publică, în detrimentul celui care o modelează. Pînă acum cîteva zile. 

Să analizăm, pe scurt, cîteva aspecte

În literatura de specialitate sînt identificate două stiluri principale de leadership: goal-driven leaders – liderii care acţionează conform unui obiectiv fix şi contextually responsive leaders – liderii care acţionează raportat la context. În cazul primului stil, liderul se ghidează după un anumit set de idei, după o cauză anume, o problemă specifică sau o anumită ideologie, în timp ce în cazul celui de-al doilea stil de conducere, primordial devine contextul, iar liderul se orientează după circumstanţele în care se află.

Diferenţa între cele două stiluri nu este simplu de făcut, întrucît implică un număr mare de variabile. De altfel, de multe ori, putem identifica caracteristici ale ambelor stiluri în acţiunile liderilor. Analizînd modalitatea în care cancelarul german a reacţionat în cazul crizei din Ucraina sau referitor la situaţia din Grecia putem remarca faptul că s-a situat mai degrabă în prima categorie, cea a liderului care acţionează urmărind un ţel precis, pe cînd, în cazul crizei refugiaţilor, acţiunile acesteia au un puternic caracter de raportare la context. 

În ceea ce priveşte strategia de leadership adoptată de Angela Merkel pe plan extern, două componente merită aduse în discuţie. Prima se referă la "extinderea asistenţei/audienţei" (the broadening audience), care presupune acţiunea prin care liderul îşi poate lărgi coaliţia pentru a-şi atinge ţelurile la nivel internaţional, iar cea de-a doua componentă strategică a cancelarului în ceea ce priveşte poziţia sa internaţională este "conturarea ameninţării" (the framing threat), prin care a încercat să înfăţişeze cît de periculoasă este actuala criză, pentru a obţine sprijin şi pentru a promova unitatea.

Merkel a combinat cu succes cele două strategii. Pe 31 august a avut o intervenţie tranşantă prin care a făcut apel la toţi liderii europeni să nu rămînă pasivi la criza refugiaţilor, care reprezintă cel mai mare exod de după cel de-al doilea război mondial. "Dacă Europa eşuează în chestiunea refugiaţilor", a spus liderul german, "nu va fi Europa pe care am dorit-o". Iar apelul său pare că a avut efect. Luni, 7 septembrie 2015, preşedintele François Hollande a anunţat că Franţa va prelua 24 000 de refugiaţi în următorii doi ani, pentru ca, la scurt timp, premierul britanic David Cameron, să anunţe că va propune în Parlament ca Marea Britanie să preia un număr de 20 000 de refugiaţi pe parcursul a cinci ani. Desigur, pe lîngă cuvintele potrivite, au grăit şi faptele: Germania a primit aproape 18 000 de refugiaţi doar în weekend-ul trecut şi a anunţat că va aloca 6 miliarde de euro pentru a gestiona criza.

Mai mult decît atît şi foarte important, guvernul federal are parte şi de aprobarea cetăţenilor în această cauză. Desigur, există şi mici excepţii şi grupuri mai mult sau mai puţin xenofobe care protestează împotriva politicii de primire a refugiaţilor, însă sondajele arătă că 88% din germani au donat haine sau bani refugiaţilor sau şi-au manifestat intenţia să facă acest lucru, în timp ce doar 38% sînt îngrijoraţi că ţara lor va primi un număr prea mare de cereri de azil.

Cancelarul a declarat de asemenea că: "Mă bucur că Germania a devenit o ţară pe care multe persoane străine o asociază cu speranţa. Acesta este un lucru de preţuit dacă privim în trecut, la istoria noastră." (Reuters, 7 septembrie 2015). Genul acesta de discurs face apel evident la umanitate, la moralitate, la trecutul istoric şi la regretul faţă de greşelile Germaniei şi, deci, la latura sensibilă a publicului. Mai mult de atît, dezvăluie cumva, pe lîngă o Merkel puternică şi impunătoare şi o Angela impresionabilă şi apropiată de oameni.

Raportată la contextul excepţional oferit de actuala criză a refugiaţilor, aplicată prin strategii de atragere a aliaţilor şi de conştientizare a pericolului reprezentat de această situaţie pentru Uniunea Europeană, politica ,,braţelor deschise" adoptată şi promovată de liderul Angela Merkel într-o demonstraţie puternică de leadership nu survine, deci, deloc întîmplător. Şansele ca această abordare să fie una pe termen lung sînt ridicate, pentru că aşa cum afirmă specialistul de la Borderline Europe, citat de Bloomberg, „Germania este în centrul atenţiei pe scena internaţională şi stabileşte ce trebuie făcut, iar dacă ceva trebuie făcut, ea trebuie să fie prima care face acel lucru."

Rămîne, desigur, de văzut şi cum face.

Mihaela SIMINA (ir-report.ro)