LAVROV: SUA SI "NUCLEUL AGRESIV AL UE" MINIMIZEAZA FESTIVITATILE DIN 9 MAI

Statele Unite ale Americii şi “nucleul agresiv al UE” desfăşoară acţiuni în vederea minimizării participării unor lideri europeni la festivităţile din 9 mai de la Moscova, prilejuite de victoria în Al Doilea Război Mondial, a declarat marţi şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov. «În ceea ce priveşte participarea ţărilor europene, asupra acesteia se răsfrîng acţiunile pe care le desfăşoară în prezent americanii şi nucleul agresiv al UE. Însă, în Europa sînt destui cei care înţeleg importanţa viitoarelor festivităţi de la Moscova, nu doar pentru a păstra memoria celor care au apărat Europa şi pacea, ci şi pentru a asana atmosfera care se înregistrează în prezent pe continentul nostru, pentru a nu admite o nouă schismă astăzi», a spus Lavrov, în timpul reuniunii comitetului organizatoric. Şeful diplomaţiei ruse a precizat că la parada militară din 9 mai de la Moscova vor fi prezenţi preşedintele Cehiei şi Ciprului, premierii Slovaciei şi Greciei, precum şi lideri ai Islandei, Macedoniei, Muntenegrului, Serbiei, Norvegiei şi Bosniei-Herţegovina. Ministrul de externe al Rusiei a anunţat că invitaţii pentru festivităţile din 9 mai de la Moscova au fost trimise liderilor a 68 de ţări, precum şi ai ONU, UNESCO, Consiliului Europei şi UE. «Pînă în ziua de ieri (luni, 16 martie), participarea a fost confirmată de liderii a 26 de ţări, precum şi ai UNESCO şi Consiliului Europei», a spus Serghei Lavrov.

Sursa: Agerpres