Lavrov a declarat că Borrell şi Blinken sunt ”lași” (nu demni!) pentru că au evitat să se întîlnească cu el la reuniunea OSCE
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, i-a acuzat de "laşitate" pe şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, şi pe secretarul de stat american, Antony Blinken, pentru că nu au participat alături de el la o reuniune a Organizaţiei de Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care s-a încheiat Vineri, la Skopje, potrivit EFE, scrie Agerpres.
Lavrov a afirmat că cei doi lideri caută să "izoleze" Rusia, punînd absenţa lor de la Consiliul Ministerial al OSCE pe seama faptului că "sunt nişte laşi care vor să evite o conversaţie onestă despre fapte".
Borrell, şeful politicii externe a Uniunii Europene, şi Blinken, secretarul de stat american, au participat, Miercuri, cu o zi înainte de începerea reuniunii, la un dineu la care Lavrov nu a fost invitat, pentru a-şi exprima sprijinul pentru Ucraina în faţa invaziei ruse, dar nu au participat la deschiderea lucrărilor Consiliului.
Participarea lui Lavrov la reuniune, permisă de Macedonia de Nord, care deţine Preşedinţia prin rotaţie a OSCE, a determinat Ucraina şi patru ţări NATO şi UE – Polonia, Letonia, Estonia, Lituania – să decidă să nu-şi trimită miniştrii de Externe la Consiliu. Nici ministrul român de Externe, Luminiţa Odobescu, nu a participat la reuniunea formală a Consiliului Ministerial al OSCE.
Lavrov nu a putut participa la Consiliul de anul trecut, întrucît Polonia, care deţinea Preşedinţia OSCE, nu i-a permis să intre pe teritoriul său.
Ministrul rus de Externe a susţinut că prezenţa sa în acest an la Consiliu este un semn că ţara sa nu este izolată în cadrul OSCE.
Lavrov a insistat, Vineri, în pesimismul său cu privire la viitorul OSCE, creată în 1975, ca un forum de dialog între cele două blocuri antagoniste în perioada "Războiului Rece".
"Asistăm la o degradare totală a tot ceea ce a fost creat pe cele trei dimensiuni de securitate: politico-militar, economic, umanitar şi al drepturilor omului. Colegii noştri occidentali, aşa cum am văzut, nu au învăţat nici o lecţie din politica lor dezastruoasă de distrugere a OSCE", a acuzat el.
"În Europa, se continuă, cu o perseverenţă care ar putea fi folosită mai bine, să punem capăt organizaţiei", a mai spus Lavrov, citat de AFP.
Într-o sală plină de jurnalişti, ministrul rus a declarat că "organizaţia a fost transformată în ceva care nu provoacă decît indiferenţă faţă de viitorul său".
Rusia, cu sprijinul exclusiv al Belarusului, a împiedicat Estonia să deţină Preşedinţia prin rotaţie a OSCE anul viitor, forţînd o soluţie de urgenţă sub forma candidaturii Maltei.
De asemenea, refuză să reînnoiască mandatul secretarului general al organizaţiei şi al altor trei înalţi funcţionari fără care aceasta nu poate funcţiona în mod normal, fapt susţinut de majoritatea celorlalţi 57 de membri OSCE.
În acelaşi timp, Serghei Lavrov a declarat că Moscova nu vede nici un semn din partea Kievului sau a Occidentului că ar fi gata pentru o soluţionare politică a conflictului în Ucraina, potrivit EFE.
"Pînă acum nu am văzut nici un semnal din partea Kievului sau a patronilor săi că ar fi pregătiţi pentru un acord politic", a declarat şeful diplomaţiei ruse, într-o conferinţă de presă la Skopje.
El a reamintit că preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a semnat un decret care interzice negocierile cu Guvernul preşedintelui rus Vladimir Putin.
"Şi dacă îi ascultaţi pe şefii NATO şi ai Uniunii Europene, ei spun un singur lucru: avem datoria de a sprijini Ucraina, pentru că dacă Ucraina este înfrîntă, va fi o înfrîngere a întregului Occident", a spus Lavrov, adăugînd că "pentru a începe un proces politic ai nevoie de doi, ca în tango, dar cei din cealaltă parte nu dansează tango, ci breakdance".
"Iar acolo trebuie să fii solist", a reiterat ministrul rus, subliniind că Moscova nu vede nici un motiv pentru a-şi revizui obiectivele campaniei militare în Ucraina, pe care Putin le-a definit, atunci cînd a ordonat-o, drept "demilitarizarea şi denazificarea" ţării vecine.
Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei este o "insultă" la adresa valorilor OSCE, a declarat preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul de Externe al Macedoniei de Nord, Bujar Osmani, în deschiderea dezbaterilor.
Această declaraţie a fost urmată de zeci de condamnări, dar nu toate au fost auzite de Serghei Lavrov, care a părăsit sala de mai multe ori.
"Puţin îmi pasă de rezultatele acestei reuniuni a OSCE", a spus ministrul rus de Externe în timpul conferinţei sale de presă.