LA UNIVERSITATEA AGRARA VA FI INTRODUSA O NOUA SPECIALITATE
La Universitatea Agrară de Stat din Moldova va fi introdusă o nouă specialitate – Siguranţa produselor agroalimentare. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de Parlament în prima şi a doua lectură.
Potrivit notei informative a proiectului, tinerii care îşi vor continua studiile la noua specialitate vor efectua în special controlul şi expertiza produselor alimentare de origine animală şi vegetală, a materiei prime agroalimentară sau procesată, a băuturilor, a produselor în stare proaspătă sau procesate.
Absolvenţii vor putea activa în particular în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor, Centrelor de Medicină Preventivă.