La întrevederea cu Kim Jong Un, Lavrov a invocat ”fraternitatea invincibilă dintre Federația Rusă și Coreea de Nord”

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, s-a întîlnit cu liderul Nord-coreean Kim Jong Un, Sîmbătă, în timpul vizitei efectuate în statul comunist, un aliat-cheie al Moscovei, relatează AFP.
”Lavrov a fost primit de Kim Jong Un la Wonsan”, a anunțat Ministerul de Externe al Rusiei pe Telegram, unde a postat imagini cu cei doi oficiali strîngîndu-și mîna. Șeful diplomației ruse a descris relațiile dintre cele două națiuni drept „o fraternitate de luptă invincibilă”, a mai precizat Moscova, citată de Reuters, potrivit Hotnews.ro.
Lavrov i-a spus lui Kim că președintele Vladimir Putin speră la continuarea „contactelor directe în viitorul foarte apropiat”, a relatat agenția rusă de știri TASS.
Presa rusă și cea din Coreea de Nord anunțaseră vizita mai devreme, spunînd că ministrul rus va sta acolo pînă Duminică.
Este doar cea mai recentă dintr-o serie de vizite de profil înalt pe care le efectuează oficiali de top de la Moscova în Coreea de Nord, pe măsură ce țările își consolidează relațiile militare și politice pe fondul ofensivei pe care o poartă Rusia în Ucraina.
Phenianul a trimis mii de soldați în regiunea Kursk din Rusia pentru a înlătura forțele Kievului și a furnizat Armatei ruse obuze de artilerie și rachete.
Sîmbătă, Lavrov s-a întîlnit cu omologul său, Choe Son Hui, și a declarat că oficialii Nord-coreeni „și-au reafirmat sprijinul deplin pentru toate obiectivele ofensivei din Ucraina”, a mai relatat TASS.
El le-a mulțumit soldaților „eroici” din Coreea de Nord.
Ambele părți „și-au subliniat hotărîrea de a contracara împreună aspirațiile hegemonice ale jucătorilor extraregionali, care conduc la escaladarea tensiunilor în Asia de Nord-Est și în întreaga regiune Asia-Pacific”, a declarat Ministerul de Externe al Rusiei.
Întîlnirea dintre șeful diplomației ruse și omologul său Nord-coreean a avut loc la Wonsan, oraș aflat pe coasta estică a țării, unde la începutul acestei luni a fost deschisă o stațiune.
Înaintea vizitei efectuate de Lavrov, Rusia a anunțat că între Moscova și Phenian vor avea loc zboruri de două ori pe săptămînă.
Lavrov a lăudat Wonsanul ca fiind „o bună atracție turistică”, adăugînd: ”Sperăm că va fi popular nu numai în rîndul cetățenilor locali, ci și în rîndul rușilor”.
Cele două națiuni vizate de sancțiuni puternice au semnat un acord militar anul trecut, care include o clauză de apărare reciprocă, în timpul unei vizite rare pe care a efectuat-o Vladimir Putin în Coreea de Nord.











