La Ierusalim, au fost arestați opt cetățeni israelieni, credincioși musulmani, pentru manifestarea sprijinului față de terorism

Opt cetăţeni israelieni, credincioşi musulmani, au fost arestaţi Vineri, la Ierusalim, după slujba de dimineaţă de la Sanctuarul Nobil, cunoscut în rîndul evreilor drept Muntele Templului, a anunţat Poliţia israeliană, citată de DPA, scrie Agerpres.
Cei opt sunt bănuiţi de exprimarea sprijinului pentru terorism şi organizaţii teroriste. Patru dintre ei sunt locuitori din partea estică a Ierusalimului, dominată de arabi, iar ceilalţi patru provin din Nordul Israelului.
Arabii israelieni reprezintă aproximativ o cincime din cei 10 milioane de locuitori ai Israelului.
Declaraţia Poliţiei arată că este regretabil că cetăţeni israelieni folosesc impropriu ocaziile religioase şi lăcaşurile sfinte.
Mii de credincioşi au participat la rugăciunea de dimineaţă din ultima Vineri din Ramadan, luna de post a musulmanilor.
Potrivit media israeliene, zeci de credincioşi au scandat lozinci de sprijin faţă de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată în prezent în război cu Israelul în Fîşia Gaza.












