La Iasi, a fost extirpata cu succes o tumora cerebrala

O femeie, care avea o tumoră cu un volum de 14 centimetri cubi, a fost salvată de medicii neurochirurgi din Iaşi, cu ajutorul tehnologiei Gamma Knife, potrivit unității sanitare.
Managerul Spitalului de Neurochirurgie Iaşi, Lucian Eva, coordonatorul echipei de intervenţie, a declarat că operaţiile făcute pe creier fără bisturiu sunt realizate în Laboratorul de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife şi nu afectează ţesutul sănătos.
„Sunt intervenţii complete, simple şi nedureroase. Se intervine cu precizie şi uşurinţă asupra leziunilor profunde, greu accesibile, care pun în pericol viaţa pacienţilor. Spitalul ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi este singura unitate medicală din România care deţine cel mai recent sistem de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife. În acest caz, pacienta a urmat un tratament de iradiere ţintită, de tip Gamma Knife, pentru leziuni metastatice secundare a unui neoplasm. După prima şedinţă de iradiere, tumora s-a redus de la un volum de 14 cm cubi la aproape jumătate, adică la şapte centimetri cubi. Sperăm ca după următoarele două şedinţe de iradiere această leziune să dispară”, a declarat dr. Lucian Eva.
Femeia are 62 de ani și este din Galaţi.












