Autor: Ioana Ene Dogioiu, Ziare.com

Văd o mare iritare în anumite zone nu numai politice, cît jurnalistice şi ale Facebook pentru faptul că moldovenii au ieşit masiv în stradă împotriva Guvernului Filip, trecînd peste bariere ideologice şi criterii geopolitice. Cum adică să protestezi alături de Dodon şi Usatîi împotriva „pro-europenilor”? Cum adică să vrei anticipate cînd pro-ruşii stau bine în sondaje? Aşa ceva!!!

Din lumea noastră comodă, în care salariul mediu este cam dublul unui salariu bun de la Chişinău, uimirile noastre sofisticate nu pot înţelege realitatea unei ţări flămînde în cel mai propriu sens al cuvîntului, aşa cum România nu a fost poate nici pe vremea lui Ceauşescu, şi disperate.

Cei care am mai fost pe acolo, am călcat doar în Chişinău. Şi acum îmi amintesc aterizarea parcă într-o lume din alt secol pe care am resimţit-o după ce am părăsit aeroportul din Capitala Moldovei. O lume întunecată şi săracă, tristă şi încărcată. Dar acesta este spaţiul lor de opulenţă. Cînd ieşi din Chişinău, în oraşele şi satele prăpădite din restul ţării, noţiunile de sărăcie, mizerie, foame, lipsă de şanse depăşesc dimensiunile pe care mintea noastră de occidentali, în comparaţie cu ei, nu le pot concepe pur şi simplu.

Acolo, în profunzimile unei ţări îngrozitor de paupere, criteriile geopolitice nu au nici o valoare. Nu faci geopolitică atunci cînd eşti mort de foame. Pentru ei singurul deziderat e să aibă ce să pună mîine pe masă, restul sunt filosofii sterpe. Au înţeles în număr mai mare şi mai repede decît noi că între farfuria lor, între viitorul copiilor şi corupţie este o legătura directă. De asta protestează împotriva corupţiei. Acesta e duşmanul care îi distruge şi, din păcate, el nu mai are ideologie.
Şi ei mai ştiu că acest Guvern, pe care noi încercăm să li-l îndesăm pe gît ca pro-european, ca ultima şansă, îi aparţine lui Plahotniuc, european cum sunt eu popă catolic, despre care ei ştiu bine ceea ce noi minimalizam, că este esenţa corupţiei în ţara lor, despre care ei ştiu ceea ce noi preferăm să ignorăm, că îşi bazează puterea pe toate formele de crimă organizată cu putinţă, pe teroare şi şantaj.

Albul şi negrul lor sunt altele decît ale noastre pentru ei. Deoarece ei, spre deosebire de noi, sunt într-o situaţie limită. „A pretinde în acest moment Platformei Demnitate şi Adevăr să se delimiteze de Dodon şi Usatîi pentru că ei vor să întoarcă Moldova spre Rusia, este o noua încercare de manipulare. Cei care ne dau astfel de sfaturi ar fi trebuit să fi protestat în faţa Parchetului General al României cerînd anchetarea lui Plahotniuc pentru dubla identitate sau pe lîngă instituţiile internaţionale capabile să investigheze furturile şi spălările de zeci de miliarde de dolari din şi prin Moldova.

Pînă se vor lega cu lanţuri de gardurile acelor instituţii în semn de protest faţă de protejarea oligarhului penal Plahotniuc de către instituţiile din România, le recomand să se abţină de a mai fragmenta societatea moldovenească în pro şi anti europeană.
Deocamdată noi suntem pentru reforma Justiţiei, suntem pentru anti-corupţie, pentru scoaterea instituţiilor statului de sub controlul unui singur om, suntem pentru reînnoirea clasei politice, suntem pentru ample reforme structurale, aşa cum sunt ele prevăzute în Acordul de Asociere între Moldova şi UE din 2014”, scrie liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, pe pagina lui de Facebook.
Cam asta ar trebui să înţelegem înainte de a ne uita cu suspiciune la protestul lor disperat, protestul foamei şi al disperării care sfidează geopolitica. Pentru ei nu există rău mai mare decît corupţia pe care o întruchipează Plahotniuc. E simplist? Da, cu burta plină poate părea simplist. Eu spun că e dramatic. Da, asocierea Maiei Sandu şi a lui Andrei Năstase cu Igor Dodon este un paradox care dă măsura unui epic eşec istoric. Nu doar al Moldovei, ci şi doar al României, aceea care a cultivat şi cocoloşit geopolitic liderii care au devalizat sau sub ochii cărora a fost devalizată această ţară.

Şi dacă nu putem înţelege cine sunt şi ce-i doare de fapt pe moldoveni, măcar să nu ne mai mirăm de ce sunt refractari la unire. Să nu ne mirăm, după cum spune jurnalistul Vitalie Sprînceană, că „România devine, în ochii lor, o ţară printre altele".

De ce ar fi altfel?

Ani de zile i-am bombardat cu poduri de flori şi discursuri sforăitoare. Dar prezenţa economică românească acolo a fost cu totul nesemnificativă. Frate, frate, dar brînza e pe bani, nu? A cui e vina că tot Rusia a avut ani de zile cea mai puternică prezenţă economică acolo? Cine ne-a oprit? Am făcut şedinţe de Guvern comune, „comitete şi comiţii”, care dacă s-au întrunit o data fără nici un efect e mult deja.

Le-am livrat discursuri unioniste leşinat de romantice, vînzîndu-le un ideal nerealizabil, cel puţin nu pe termen scurt. Vorba fostului consilier prezidenţial Iulian Fota, una dintre cele mai lucide voci ale acestor zile: „şi cum vreţi să faceţi unirea, un mod concret?”. Şi linişte se făcu, după această întrebare.

Pentru că nu se poate practic. Da, Moldova este poate o realitate nefericită, dar există. Şi de la acest fapt incontestabil în realitatea incontestabilă din jur trebuie să plecăm. Şi de la faptul că majoritatea nu vrea unirea.

Cum să vrea cînd ne uităm la ei de sus, de la înălţimea geopoliticii noastre înţelepte, şi le dăm toate dovezile cu putinţă că nu-i înţelegem, că suntem pe altă lume în raport cu ei? În condiţiile acestea, de ce ar avea încredere că în ipoteza unirii, dacă s-ar produce totuşi miraculos, nu ar fi trataţi că în ultimii 20 de ani, cu cinism şi dispreţ, într-o totală lipsă de empatie?

Vrem să ne iubească frăţeşte? Vrem să dorească unire? Pînă cînd nu se vor simţi înţeleşi cu adevărat, nu o vor vrea. Dimpotrivă, se vor îndepărta tot mai mult de noi. Eu, una, îi înţeleg.