Kremlinul contracarează față de sancţiunile Uniunii Europene

Ministerul de Externe de la Moscova a anunţat, Vineri, că a extins semnificativ lista oficialilor din Uniunea Europeană cărora li se interzice accesul în Rusia, ca reacţie la cel mai recent pachet de sancţiuni decise la Bruxelles împotriva unor persoane fizice şi juridice ruse, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Cele 27 de state membre ale Uniunii au aprobat, Miercuri, a 13-a rundă de sancţiuni împotriva Rusiei: pe lista neagră au fost incluse aproape 200 de nume noi de entităţi şi persoane acuzate că au contribuit la înarmarea forţelor ruse împotriva Ucrainei ori s-au implicat în răpirea unor copii ucraineni.

Moscova respinge acuzaţiile şi a comunicat, Vineri, că "Uniunea Europeană îşi continuă eforturile sterile de a crea presiuni asupra Rusiei prin măsuri restrictive unilaterale". Ministerul de Externe rus a apreciat că astfel de acţiuni sunt "ostile" şi a precizat că va aplica noi interdicţii de acces unor reprezentanţi ai organismelor judiciare şi comerciale europene care au acordat asistenţă militară Ucrainei, reprezentanţilor unor instituţii ale UE implicaţi în urmărirea penală a oficialilor ruşi şi celor care au colectat date în sprijinul ideii de a confisca active de stat ruseşti.

Pe lista de interdicţii a Rusiei figurează şi reprezentanţi ai Consiliului Europei, parlamentari din statele Uniunii Europene, membri ai Adunării Parlamentare a OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) şi ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, arată comunicatul ministerului.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26