KLAUS IOHANNIS SI VIORICA DANCILA IN TURUL DOI AL ALEGERILOR PREZIDENTIALE DIN ROMANIA

Preşedintele Klaus Iohannis conduce în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România cu 36,91% din voturi, fiind urmat de Viorica Dăncilă - 23,45%, după numărarea voturilor din 18.781 de secţii de votare, a informat, luni, purtătorul de cuvînt al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preoţescu.

Potrivit acestuia, Iohannis a obţinut 3.162.105 voturi, Dăncilă 2.009.045, iar Barna 1.215.765 de voturi.

Preoţescu a menţionat că, din totalul de 19.586 de secţii de votare, au fost centralizate datele din 18.781, reprezentînd 95,89%.

Numărul celor care s-au prezentat la urne este de 8.704.144, reprezentînd 47,77% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente.

Numărul de voturi valabil exprimate este de 8.567.787, reprezentînd 98,44% din numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne.

Potrivit purtătorului de cuvînt al BEC, numărul total de voturi nule este de 136.211, reprezentînd 1,56% din numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne.

Sursa: Agerpres