Jurnaliştii de la The Insider au dezvăluit că o unitate GRU ar putea avea legătură cu sindromul Havana

Misteriosul "sindrom Havana" care a afectat numeroşi diplomaţi şi spioni americani în multe ţări din lume ar putea avea legătură cu arme energetice utilizate de către membri ai unei unităţi de sabotaj din cadrul Serviciului de informaţii militare de pe lîngă Statul Major al Armatei ruse (GRU), a dezvăluit grupul media de investigaţii The Insider, citat Luni de Reuters.

O anchetă a serviciilor de informaţii americane, ale cărei concluzii au fost făcute publice anul trecut, constata că este "foarte puţin probabil" ca un adversar străin să fie responsabil pentru această afecţiune, raportată pentru prima dată de oficiali ai Ambasadei SUA în capitala cubaneză Havana în 2016.

Dar The Insider, un grup media de investigaţii axat pe Rusia, cu sediul la Riga (în Letonia), a descoperit că membri ai unei structuri GRU, cunoscută ca Unitatea nr. 29155, s-au aflat la locul incidentelor de sănătate atunci cînd au fost raportate de personalul american.

Investigaţia The Insider, care a durat un an, în colaborare cu "60 Minutes" (de la CBS News, din SUA) şi Der Spiegel (Germania) dezvăluie, de asemenea, că membri de rang înalt ai Unităţii nr. 29155 au primit premii şi promovări pentru activitatea legată de dezvoltarea de "arme acustice non-letale".

Rusia a negat anterior orice implicare în acest caz.

Printre simptomele raportate de către persoanele afectate au fost menţionate migrene, greaţă, pierderi de memorie şi stări de ameţeală.

După cum relatează The Insider, este posibil ca primul incident cu simptome caracteristice "sindromului Havana" să se fi produs înainte de 2016.

Astfel, potrivit acestuia, "au existat atacuri cu doi ani înainte la Frankfurt, în Germania, cînd un angajat al Guvernului american staţionat la Consulatul de acolo şi-a pierdut cunoştinţa din cauza impactului a ceva asemănător cu un fascicul puternic de energie".

Congresul SUA a adoptat în 2021 aşa-numitul "Act Havana" care autorizează Departamentul de Stat, CIA şi alte agenţii guvernamentale americane să efectueze despăgubiri financiare personalului şi familiilor acestuia, afectaţi de acest sindrom în timpul misiunii lor.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26