John Griffith London s-a născut pe 12 ianuarie 1876 în San Francisco, California, mama lui, Flora Wellman, fiind fiica constructorului canalului Pennsylvania, Marshall Wellman, și a primei lui soții, Eleanor Garrett Jones. Flora s-a mutat pe coasta Pacificului cînd tatăl ei s-a recăsătorit și a început să lucreze în San Francisco ca profesoară de muzică, dar a cochetat și cu spiritismul, pretinzînd că poate comunica cu spiritul unui șef al nativilor americani Sauk.

Biograful Clarice Stasz crede că tatăl micuțului Jack a fost astrologul William Chaney cu care Flora Wellman a rămas însărcinată, dar nu se știe dacă cei doi s-au căsătorit legal. Conform relatărilor Florei, așa cum sunt înregistrate în publicația San Francisco Chronicle din 4 iunie 1875, Chaney i-a cerut să facă avort și, cînd ea a refuzat, i-a spus că nu-și asumă niciun fel de responsabilitate pentru creșterea copilului. Disperată, femeia s-a împușcat, dar rana nu a fost gravă. După ce a născut, Flora dat bebelușul pentru a fi îngrijit unei oarecare Virginia (Jennie) Prentiss, o femeie afro-americană, vecină cu ea și fostă sclavă eliberată. Prentiss a fost o figură maternă importantă de-a lungul vieții lui Jack London și, mai tîrziu, scriitorul se va referi la ea drept sursa sa principală de dragoste și afecțiune în copilărie.
La sfîrșitul anului 1876, Flora Wellman s-a căsătorit cu un anume John London, un veteran al Războiului civil și a adus bebelușul John, cunoscut mai tîrziu sub numele de Jack, să locuiască cu ei. Familia s-a mutat în zona golfului din San Francisco și apoi s-au stabilit în Oakland, unde copilul a fost înscris la școala publică. Familia Prentiss s-a mutat cu ei și Jennie a rămas în continuare bona permanentă a micului Jack.
În 1897, cînd avea 21 de ani și era student la Universitatea din California, Berkeley, Jack a citit în ziarele de arhivă despre încercarea de sinucidere a mamei sale și a aflat care este numele tatălui său biologic. I-a scris lui William Chaney, care trăia în Chicago, dar acesta i-a răspuns că nu poate fi el tatăl pentru că este impotent și a susținut că Flora a avut relații cu mulți bărbați și ar fi recunoscut chiar ea că a inventat povestea cu avortul. William Chaney și-a încheiat scrisoarea spunînd că îi este milă decît el, dar nu are cum să-l sprijine. Jack London a fost devastat de scrisoarea tatălui său și în lunile următoare, a renunțat la școală și a plecat la Klondike, în timpul goanei după aur, fenomenul de migrație masivă al muncitorilor din multe zone rurale în căutarea unui mijloc de îmbogățire rapidă.
În 1889, Jack a început să lucreze între 12 și 18 ore pe zi la Hickmott’s Cannery. Căutînd o ieșire din situația financiată proastă în care se afla, a împrumutat bani de la Virginia Prentiss, femeia care îl îngrijise cu multă tandrețe în timpul copilăriei, a cumpărat un velier de mici dimensiuni de la un pescar de stridii numit French Frank și a devenit el însuși “pirat de stridii”, activitate ilegală, însă, în America secolului al XIX-lea, iar apoi s-a angajat la California Fish Patrol.
În 1893, tînărul s-a îmbarcat pe goeleta Sophie Sutherland, care se îndrepta spre coasta Japoniei. Cînd s-a întors, America se afla într-o situație economică și mai proastă, iar Jack părea că nu are nicio șansă de a scăpa de sărăcie. După slujbe istovitoare la o fabrică de iută și la o centrală electrică, London s-a alăturat “Armatei Coxey”, o mișcare de protest a șomerilor din Statele Unite condusă de omul de afaceri Jacob Coxey din Ohio și astfel tînărul și-a început cariera de vagabond. În 1894, a fost chiar încarcerat timp de 30 de zile pentru vagabondaj în penitenciarul din Buffalo, New York.
După multe experiențe incerte, s-a întors la Oakland și a urmat liceul, contribuind cu o serie de articole la revista școlii, The Aegis. În timp ce urma liceul, tînărul mergea frecvent la Heinold’s First and Last Chance Saloon, un bar din portul din Oakland. La 17 ani, el i-a mărturisit proprietarului localului, John Heinold, dorința de a urma universitatea și de a fi scriitor. Heinold a fost cel care i-a împrumutat bani tînărului pentru a se însrie la facultate și, după o vară de studii intensive și examene complicate a fost admis la Universitatea Berkeley în 1896. Dar după doar un an, circumstanțele financiare l-au obligat să renunțe la studii, așa că nu a absolvit niciodată. În această perioadă, Jack a continuat să petreacă mult timp în barul lui Heinold, unde pălăvrăgea cu tot felul de marinari și aventurieri care îi vor influența scrierile de mai tîrziu.
Pe 12 iulie 1897, Jack London, care avea 21 de ani, și soțul surorii sale, căpitanul Shepard, au plecat pentru a se alătura goanei după aur în Klondike. Timpul petrecut în clima aspră din Klondike i-a provocat însă mari probleme de sănătate. La fel ca mulți alți bărbați era prost hrănit, s-a îmbolnăvit de scorbut, gingiile i s-au umflat, ducînd la pierderea celor patru dinți din față și avea dureri constante la nivelul mușchilor picioarelor. Părintele William Judge, supranumit “Sfîntul lui Dawson”, care avea o fundație de întrajutorare ce asigura adăpost, hrană și orice medicament disponibil pentru bieții doritori de îmbogățire care se îmbolnăveau a intervenit și pentru ajutorul tînărului aventurier și după ce s-a pus pe picioare scriitorul s-a întors pentru a se reface în Oackland.
Curînd însă a părăsit orașul pentru a deveni activist în mișcarea socialistă, fiind convins că singura lui șansă de a scăpa de “capcana” muncii era să obțină o educație potrivită și “să-și vîndă creierul”. Vedea literatura ca pe o afacere, biletul său de ieșire din sărăcie și spera la un mijloc de a-i învinge pe cei bogați cu propriile lor arme.
London și-a început cariera de scriitor imediat cum noile tehnologii de tipărire au permis producția de reviste cu costuri mai mici, iar acest lucru a avut ca rezultat un boom al revistelor populare care vizau un public larg și o piață puternică pentru literatură. În 1900, el a cîștigat 2.500 de dolari din scris, aproximativ 77.000 de dolari astăzi. Printre lucrările pe care le-a vîndut revistelor se număra o nuvelă cunoscută sub numele de “Diable”, iar Jack a primit 141,25 dolari pentru această poveste pe 27 mai 1902. Povestea se referea la un canadian crud care își brutalizează cîinele, iar cîinele se răzbună și îl ucide pe bărbat. La începutul anului 1903, tînărul scriitor a vîndut romanul Chemarea străbunilor (The Call of the Wild) către The Saturday Evening Post cu suma de 750 de dolari, iar cartea l-a propulsat rapid spre succes. 

John Griffith London s-a născut pe 12 Ianuarie 1876 în San Francisco, California, mama lui, Flora Wellman, fiind fiica constructorului canalului Pennsylvania, Marshall Wellman, și a primei lui soții, Eleanor Garrett Jones. Flora s-a mutat pe coasta Pacificului cînd tatăl ei s-a recăsătorit și a început să lucreze în San Francisco ca profesoară de muzică, dar a cochetat și cu spiritismul, pretinzînd că poate comunica cu spiritul unui șef al nativilor americani Sauk.

Biograful Clarice Stasz crede că tatăl micuțului Jack a fost astrologul William Chaney cu care Flora Wellman a rămas însărcinată, dar nu se știe dacă cei doi s-au căsătorit legal. Conform relatărilor Florei, așa cum sunt înregistrate în publicația San Francisco Chronicle din 4 Iunie 1875, Chaney i-a cerut să facă avort și, cînd ea a refuzat, i-a spus că nu-și asumă nici un fel de responsabilitate pentru creșterea copilului.

Dsperată, femeia s-a împușcat, dar rana nu a fost gravă. După ce a născut, Flora dat bebelușul pentru a fi îngrijit unei oarecare Virginia (Jennie) Prentiss, o femeie afro-americană, vecină cu ea și fostă sclavă eliberată. Prentiss a fost o figură maternă importantă de-a lungul vieții lui Jack London și, mai tîrziu, scriitorul se va referi la ea drept sursa sa principală de dragoste și afecțiune în copilărie.

La sfîrșitul anului 1876, Flora Wellman s-a căsătorit cu un anume John London, un veteran al Războiului civil și a adus bebelușul John, cunoscut mai tîrziu sub numele de Jack, să locuiască cu ei. Familia s-a mutat în zona golfului din San Francisco și apoi s-au stabilit în Oakland, unde copilul a fost înscris la școala publică. Familia Prentiss s-a mutat cu ei și Jennie a rămas în continuare bona permanentă a micului Jack.
În 1897, cînd avea 21 de ani și era student la Universitatea din California, Berkeley, Jack a citit în ziarele de arhivă despre încercarea de sinucidere a mamei sale și a aflat care este numele tatălui său biologic. I-a scris lui William Chaney, care trăia în Chicago, dar acesta i-a răspuns că nu poate fi el tatăl pentru că este impotent și a susținut că Flora a avut relații cu mulți bărbați și ar fi recunoscut chiar ea că a inventat povestea cu avortul. William Chaney și-a încheiat scrisoarea spunînd că îi este milă de el, dar nu are cum să-l sprijine. Jack London a fost devastat de scrisoarea tatălui său și, în lunile următoare, a renunțat la școală și a plecat la Klondike, în timpul goanei după aur, fenomenul de migrație masivă al muncitorilor din multe zone rurale în căutarea unui mijloc de îmbogățire rapidă.

În 1889, Jack a început să lucreze între 12 și 18 ore pe zi la Hickmott’s Cannery. Căutînd o ieșire din situația financiară proastă în care se afla, a împrumutat bani de la Virginia Prentiss, femeia care îl îngrijise cu multă tandrețe în timpul copilăriei, a cumpărat un velier de mici dimensiuni de la un pescar de stridii numit French Frank și a devenit el însuși “pirat de stridii”, activitate ilegală, însă, în America secolului al XIX-lea, iar apoi s-a angajat la California Fish Patrol.

În 1893, tînărul s-a îmbarcat pe goeleta Sophie Sutherland, care se îndrepta spre coasta Japoniei. Cînd s-a întors, America se afla într-o situație economică și mai proastă, iar Jack părea că nu are nici o șansă de a scăpa de sărăcie. După slujbe istovitoare la o fabrică de iută și la o centrală electrică, London s-a alăturat “Armatei Coxey”, o mișcare de protest a șomerilor din Statele Unite condusă de omul de afaceri Jacob Coxey din Ohio și astfel tînărul și-a început cariera de vagabond. În 1894, a fost chiar încarcerat timp de 30 de zile pentru vagabondaj în penitenciarul din Buffalo, New York.

După multe experiențe incerte, s-a întors la Oakland și a urmat liceul, contribuind cu o serie de articole la revista școlii, The Aegis. În timp ce urma liceul, tînărul mergea frecvent la Heinold’s First and Last Chance Saloon, un bar din portul din Oakland. La 17 ani, el i-a mărturisit proprietarului localului, John Heinold, dorința de a urma universitatea și de a fi scriitor.

Heinold a fost cel care i-a împrumutat bani tînărului pentru a se înscrie la facultate și, după o Vară de studii intensive și examene complicate, a fost admis la Universitatea Berkeley, în 1896. Dar după doar un an, circumstanțele financiare l-au obligat să renunțe la studii, așa că nu a absolvit niciodată. În această perioadă, Jack a continuat să petreacă mult timp în barul lui Heinold, unde pălăvrăgea cu tot felul de marinari și aventurieri care îi vor influența scrierile de mai tîrziu.

Pe 12 Iulie 1897, Jack London, care avea 21 de ani, și soțul surorii sale, căpitanul Shepard, au plecat pentru a se alătura goanei după aur în Klondike. Timpul petrecut în clima aspră din Klondike i-a provocat însă mari probleme de sănătate. La fel ca mulți alți bărbați, era prost hrănit; s-a îmbolnăvit de scorbut, gingiile i s-au umflat, ducînd la pierderea celor patru dinți din față și avea dureri constante la nivelul mușchilor picioarelor.

Părintele William Judge, supranumit “Sfîntul lui Dawson”, care avea o fundație de întrajutorare ce asigura adăpost, hrană și orice medicament disponibil pentru bieții doritori de îmbogățire care se îmbolnăveau a intervenit și pentru ajutorul tînărului aventurier și după ce s-a pus pe picioare scriitorul s-a întors pentru a se reface în Oackland.
Curînd însă a părăsit orașul pentru a deveni activist în mișcarea socialistă, fiind convins că singura lui șansă de a scăpa de “capcana” muncii era să obțină o educație potrivită și “să-și vîndă creierul”. Vedea literatura ca pe o afacere, biletul său de ieșire din sărăcie și spera la un mijloc de a-i învinge pe cei bogați cu propriile lor arme.

London și-a început cariera de scriitor imediat cum noile tehnologii de tipărire au permis producția de reviste cu costuri mai mici, iar acest lucru a avut ca rezultat un boom al revistelor populare care vizau un public larg și o piață puternică pentru literatură. În 1900, el a cîștigat 2.500 de dolari din scris, aproximativ 77.000 de dolari astăzi.

Printre lucrările pe care le-a vîndut revistelor se număra o nuvelă cunoscută sub numele de “Diable”, iar Jack a primit 141,25 dolari pentru această poveste pe 27 Mai 1902. Povestea se referea la un canadian crud care își brutalizează cîinele, iar cîinele se răzbună și îl ucide pe bărbat. La începutul anului 1903, tînărul scriitor a vîndut romanul Chemarea străbunilor (The Call of the Wild) către The Saturday Evening Post cu suma de 750 de dolari, iar cartea l-a propulsat rapid spre succes.

Jack s-a căsătorit cu Elizabeth Mae (sau May) “Bessie” Maddern pe 7 Aprilie 1900, în aceeași zi în care a fost publicată colecția de povestiri Fiul lupului (Son of the Wolf). Bess făcea parte din cercul său de prieteni de cîțiva ani, era logodnica lui Fred Jacobs, un prieten din liceu al lui Jack, care fusese ucis în 1897.

Prima lor fiică, Joan, s-a născut pe 15 Ianuarie 1901, iar a doua, Bessie “Becky”, pe 20 Octombrie 1902, ambele în Piedmont, California și Jack era foarte mîndru de copiii săi, dar căsătoria sa a devenit curînd tensionată. Pînă în 1903 cuplul era aproape de a se separa pentru că erau “extrem de incompatibili”, deși scriitorul era foarte amabil și blînd cu soția sa, după cum povesteau prietenii care îi vizitau, dar el avea să mărturisească:

“Bessie ne-ar vinde pe mine și pe copii pentru afurisita ei de puritate. Este îngrozitor. De fiecare dată cînd mă întorc după ce am fost plecat de acasă pentru o noapte, nu mă lasă să stau în aceeași cameră cu ea”. De fapt, lui Bessie îi era teamă că Jack merge la prostituate și ar putea aduce acasă o boală venerică.

Pe 24 Iulie 1903, London i-a spus lui Bessie că pleacă și s-a mutat, iar pe tot parcursul anului 1904, cei doi și-au negociat condițiile divorțului care a fost încheiat oficial pe 11 Noiembrie 1904.

Jack a acceptat apoi propunerea unui ziar din San Francisco de a acoperi războiul ruso-japonez la începutul anului 1904, ajungînd la Yokohama pe 25 Ianuarie 1904. A fost arestat de autoritățile japoneze la Shimonoseki, dar eliberat prin intervenția ambasadorului american Lloyd Griscom.

După ce a călătorit în Coreea, a fost din nou arestat de autoritățile japoneze pentru că s-a apropiat prea mult de granița cu Manciuria fără permisiune oficială și a fost trimis înapoi la Seul. Eliberat din nou, scriitorului i s-a permis să călătorească cu Armata imperială japoneză pînă la graniță și să observe bătălia de la Yalu.

London i-a cerut lui William Randolph Hearst, proprietarul ziarului din San Francisco, să-i permită transferul alături de Armata Imperială Rusă, deoarece considera că restricțiile de mișcare ar fi mai puțin severe. Dar, înainte ca acest lucru să poată fi aranjat, el a fost arestat pentru a treia oară în patru luni, de data aceasta pentru agresarea asistenților săi japonezi pe care i-a acuzat că i-au furat furajele calului. Eliberat prin intervenția personală a Președintelui Theodore Roosevelt, London a părăsit frontul în Iunie 1904.

După ce a divorțat de Bessie, în 1905 Jack London s-a căsătorit cu Charmian Kittredge, care era cu cinci ani mai mare decît el, pe care o cunoștea încă din 1900, înainte de prima lui căsătorie, dar cei doi s-au îndrăgostit mai tîrziu.

Biograful Russ Kingman a numit-o pe Charmian “sufletul pereche al lui Jack, mereu alături de el, o potrivire perfectă”. Cei doi au făcut multe călătorii împreună, inclusiv o croazieră în 1907 pe iahtul Snark în Hawaii și Australia. Cuplul și-a dorit să aibă copii, însă un bebeluș a murit la naștere, iar o altă sarcină s-a încheiat cu un avort spontan.
În 1905, London a cumpărat o fermă de 1.000 de acri (4,0 km2) în Glen Ellen, California, pe versantul estic al Muntelui Sonoma. Scriitorul avea să scrie: “Pe lîngă soția mea, ferma este pentru mine cel mai drag lucru din lume”, dar ferma a fost un eșec economic și se pare că scriitorul mai mult s-a jucat de-a marele fermier în loc să se ocupe de afacere, prietenii considerînd că a fost doar un hobby temporar al unui on devenit bogat.

Scriitorul a cheltuit 80.000 de dolari (2.280.000 de dolari la valoare actuală) pentru a construi un conac de piatră de 1.400 m2, numit Wolf House, pe proprietate, dar în momentul în care locuința se apropia de finalizare, cu două săptămîni înainte ca familia să se mute, a fost distrus de un incendiu.

În această perioadă Jack London a fost un adversar declarat al circurilor cu animale după ce a asistat la scene de cruzime extremă asupra animalelor în timpul antrenamentelor, iar romanele sale ulterioare au inclus o prefață în care ruga publicul să se informeze mai mult despre aceste practici. În 1918, Societatea din Massachusetts pentru prevenirea cruzimii față de animale și Societatea americană de educație umană s-au alăturat scriitorului pentru a crea Jack London Club, asociație care a încercat să informeze publicul despre cruzimea față de animalele de circ și să-i încurajeze să protesteze împotriva acestor instituții.

London a murit la doar 40 de ani, pe 22 Noiembrie 1916, într-o verandă a cabanei de la ferma sa. Scriitorul a fost un om robust, dar suferise de multe boli grave, inclusiv scorbutul din Klondike și diverse infecții și boli tropicale contractate în timpul călătoriilor sale. La momentul morții, suferea de dizenterie, alcoolism în stadiu avansat și uremie, avea dureri extreme și lua morfină.

Înmormîntarea lui Jack London a avut loc pe 26 Noiembrie 1916 și la eveniment au participat doar prietenii apropiați, rudele și lucrătorii de pe proprietatea sa. În conformitate cu dorințele lui, a fost incinerat și apoi cenușa a fost înhumată sub o stîncă care se afla lîngă Wolf House. După moartea soției sale, Charmian, în 1955, și ea a fost incinerată și apoi îngropată în același loc pe care l-a ales scriitorul. Mormîntul este marcat de un bolovan acoperit de mușchi de pădure. Mai tîrziu clădirile și întreaga proprietate au fost conservate și au primit numele Jack London State Historic Park.