Israelul a ataca Iranul, vizîndu-i programul nuclear. Şeful Gardienilor Revoluţiei a fost omorît

Armata israeliană a anunţat că Iranul a început represaliile după ce Israelul a lansat Vineri dimineaţă un atac major asupra Iranului. Operaţiunea „Rising Lion” vizează programul nuclear al Iranului şi va dura mai multe zile. Şeful Gardienilor Revoluţiei Hossein Salami şi şeful Statului Major al Forţelor Armate Iraniene, Mohammad Bagheri, au fost ucişi în urma atacurilor. Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, anunţă o ”pedeapsă dură” pentru Israel, după atacul lansat Vineri dimineaţă, şi a precizat că oficiali militari de rang înalt şi oameni de ştiinţă au fost ucişi în atac. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică confirmă că a fost lovită instalaţia de uraniu de la Natanz şi anunţă că monitorizează situaţia pentru a urmări nivelurile de radiaţii.
Televiziunea de stat iraniană afirmă că şeful Gărzii Revoluţionare iraniene, generalul Hossein Salami, ar putea fi mort în urma unui atac israelian, relatează The Associated Press.
Potrivit sursei, un alt oficial de rang înalt al Gardienilor Revoluţiei, precum şi doi oameni de ştiinţă din domeniul nuclear, sunt, de asemenea, decedaţi.
Potrivit televiziunii de stat iraniene, flăcări şi fum se puteau vedea, Vineri dimineaţă, ridicîndu-se la centrul de comandă al Gardienilor Revoluţiei din Teheran.
Garda Revoluţionară a Iranului, creată după Revoluţia islamică din 1979, este unul dintre principalele centre de putere din cadrul teocraţiei de la Teheran. Acest corp de elită controlează, de asemenea, arsenalul de rachete balistice al Iranului, pe care le-a folosit pentru a ataca Israelul de două ori în timpul războiului Israel-Hamas din Fîşia Gaza.
Presa de stat iraniană afirmă, de asemenea, că există mai multe decese după ce clădiri rezidenţiale din capitala iraniană au fost lovite de un atac israelian. „Mai multe clădiri din Teheran au fost vizate de atacuri”, a anunţat agenţia oficială de presă IRNA, enumerînd mai multe cartiere din capitală.
Israelul crede, de asemenea, că şeful Armatei iraniene, Mohammad Bagheri, alţi membri ai conducerii militare şi oameni de ştiinţă de rang înalt din domeniul nuclear au fost eliminaţi în loviturile de deschidere ale IDF asupra Iranului, scrie The Times of Israel, transmite News.Ro.
Potrivit site-ului Axios, Mossadul, serviciul israelian de spionaj extern, a efectuat operaţiuni de sabotaj ţintite în paralel cu loviturile aeriene.
„Un oficial israelian de rang înalt mi-a spus că, pe lîngă loviturile aeriene, Mossad-ul israelian, agenţia de informaţii externe, a efectuat mai multe operaţiuni în Iran împotriva apărării aeriene iraniene şi a rachetelor cu rază lungă de acţiune", a declarat pentru CNN jurnalistul Barak Ravid de la Axios.
„Explozii puternice au fost auzite în oraşul Natanz”, care găzduieşte una dintre principalele instalaţii iraniene de îmbogăţire a uraniului, relatează televiziunea de stat a Iranului.
Iranul are două situri nucleare subterane, la Fordo şi la Natanz, şi construieşte tuneluri în munţii din apropiere de Natanz după presupuse atacuri israeliene de sabotaj care au vizat această instalaţie în trecut.
Complexul aflat în centrul programului iranian de îmbogăţire a uraniului se află pe o cîmpie ce se învecinează cu munţii din afara oraşului sfînt musulman şiit Qom, la Sud de Teheran.
Natanz găzduieşte instalaţii care includ două facilităţi de îmbogăţire: vasta uzină subterană de îmbogăţire a combustibilului (Fuel Enrichment Plant - FEP) şi uzina supraterană de îmbogăţire a combustibilului pilot (Pilot Fuel Enrichment Plant - PFEP).
Membri ai opoziţiei iraniene din exil au dezvăluit în 2002 că Iranul construieşte în secret uzina de la Natanz, declanşînd impasul diplomatic dintre Occident şi Iran cu privire la intenţiile sale nucleare.
FEP a fost construită pentru îmbogăţire la scară comercială, putînd găzdui 50.000 de centrifuge. Aproximativ 14.000 de centrifuge sunt instalate în prezent acolo, dintre care 11.000 sunt în funcţiune, rafinînd uraniul la o puritate de pînă la 5%. Diplomaţii care cunosc Natanz descriu FEP ca fiind la aproximativ trei etaje sub pămînt. S-a dezbătut mult timp cît de multe daune ar putea provoca atacurile aeriene israeliene. Centrifugele de la FEP au fost avariate prin alte mijloace, inclusiv o explozie şi o pană de curent în Aprilie 2021, despre care Iranul a afirmat că a fost un atac din partea Israelului.
PFEP de deasupra solului găzduieşte doar cîteva sute de centrifuge, dar Iranul îmbogăţeşte acolo pînă la 60% puritate, scrie The Times of Israel.












