Autor: Ion Stanomir

Atacul terorist din biserica din Rouen nu este un accident, nu este semnul unei rătăciri individuale, rod întîmplător al unei patologii medicale. El este un autentic manifest al terorii, semnul escaladării barbariei şi momentul în care o graniţă invizibilă a decenţei şi compasiunii este trecută în Europa. Asasinatul din lăcaşul de cult francez duce mai departe o tradiţie de violenţă misionară pe care Statul Islamic o ilustrase, deja, în teritoriile ocupate de el în Siria şi în Irak. Epurarea genocidară a minorităţilor religioase este unul dintre elementele centrale ale unei ideologii care mizează, deliberat, pe pedagogia intimidării şi a spectacolului sîngeros.

În zilele din urmă, amploarea asaltului terorist este fără precedent. Şi, ca de atîtea ori, ceea ce rămîne constantă este incapacitatea unei anume gîndiri “corecte politic -progresiste de a accepta faptul care apare din ce în ce mai evident: Europa şi Occidentul se confruntă cu acţiunea unui inamic implacabil, pentru care setul de repere care ne defineşte este inacceptabil, în integralitatea lui. Cei care încearcă, cu tenacitate, să ofere alibiuri violenţei, prin invocarea, plină de compasiune, a circumstanţelor de alienare şi de excluziune socială devin complici ai ofensivei la care suntem martori. Raţionamentele “umaniste” îşi au limitele lor. Ele încetează să mai fie utile şi relevante moral în momentele în care un camion intră în mulţime, asemeni unui berbece, sau în clipele în care un preot şi enoriaşii săi sunt atacaţi şi masacraţi. Din acest punct încolo, dialectica rafinată este o formă monstruoasă etic de solidarizare cu răul.

Dincolo de manierele în care aceste atacuri sunt conduse şi executate, ele au în comun un liant ideologic, acela al islamismului. Lipsa de coordonare, aparentă, descentralizarea actorilor şi capacitatea lor de a ieşi din starea de adormire nu anulează apartenenţa lor la o autentică internaţională subterană constituită de o parte şi de alta a graniţelor Europei. Radicalizarea este primul pas pe acest drum care duce, mai devreme sau mai tîrziu, la teroare. Crimele comise sunt expresia adeziunii la această ideologie escatologică, ce acţionează ca un virus mutagen, contaminînd şi mutilînd destine. Islamismul este, asemeni marilor religii politice totalitare ale secolului XX, un univers suficient sieşi, ce refuză acomodarea la realitatea democratică a Occidentului.

Singura strategie în raport cu această ameninţare mortală este organizarea unei reacţii, a unei reacţii care să fie fermă, lucidă şi de durată lungă. Însă premiza oricărei rezistenţe este ieşirea din această stare de somnambulism suicidar care pare să domine Europe. Acceptarea existenţei unui inamic, redutabil, tenace şi necruţător, este punctul de pornire fără de care nimic nu se poate imagina. În absenţa acestei lucidităţi salvatoare, victimele vor fi în continuare paralizate de această ofensivă, aparent de neoprit, a terorii.

A proclama public necesitatea familiarizării cu terorismul, în numele fatalismului resemnat ce echivalează cu o capitulare, este o strategie dezastruoasă şi defetistă. Democraţiile liberale au capacitatea de a se apăra, cu condiţia ca voinţa politică de înfruntare a inamicului să existe. Democraţiile nu sunt obligate să se transforme în autocraţii spre a supravieţui. Dar ele sunt obligate să se întoarcă la valorile pe care se întemeiază. Islamismul este în ofensivă atîta vreme cît Occidentul însuşi acceptă condiţia defensivei. Orbirea şi neputinţa sunt feţele gemene ale unui rău care macină Vestul - din acest rău se hrăneşte capacitatea islamismului de a fi ubicuu şi agresiv. Democraţiile liberale trebuie să îşi redescopere dimensiunea militantă care le permite să prevină extinderea maladiei afectînd propriile lor societăţi.

Războiul civil purtat de islamism şi de celulele sale este un război global. Prin ferocitatea sa, el evocă deceniile teribile în care terorismul palestinian ţinea ostatec naţiuni întregi, acompaniat de entuziasmul anti-israelian al stîngii radicale generoase şi asistat de lagărul comunist. Democraţiile posedă anticorpii necesari spre neutraliza acest nou asalt. Dar pentru activarea lor este condiţionată de regăsirea încrederii în valorile noastre fondatoare. Terorismul poate învinge doar în condiţiile unei demobilizări suicidare. Provocarea este, pentru noi, una politică, înainte de toate.

Articol preluat din Contributors.ro