Isaac Newton nu s-a insurat niciodata si a murit virgin la 84 de ani

Sir Isaac Newton este considerat una dintre cele mai strălucite minţi ale omenirii. „Tatăl fizicii moderne‟ a studiat alchimia, optica, gravitaţia şi alte numeroase aspecte ale ştiinţei şi ale matematicii pe întreaga durată a vieţii sale în care n-a reuşit să-şi facă prea mulţi prieteni. De ce a rămas un însingurat toată viaţa sa?
Potrivit calendarului iulian folosit în Anglia la acea vreme, Newton s-a născut prematur în ziua de Crăciun a anului 1642, la numai cîteva luni de la moartea tatălui său analfabet. Cînd avea trei ani, mama lui s-a măritat cu un om cu bani, Barnabas Smith pe numele lui, care nu şi l-a dorit pe Isaac ca fiu vitreg, motiv pentru care copilul a fost părăsit de mamă şi lăsat complet în grija bunicilor săi. Abandonul simţit atunci de băieţel a marcat întreaga existenţă a viitorului om de ştiinţă, care şi-a găsit consolarea în studii şi o singurătate cruntă.
Nimeni nu s-ar fi aşteptat ca fiul unui ţăran analfabet din comitatul Lincolnshire (Anglia) să ajungă unul dintre cei mai mari savanţi din istorie. Studiile şi cercetarea i-au ocupat tot timpul, de aceea Iaac Newton nu a avut o relaţie sau familie şi a murit virgin.
A sacrificat orice pentru ştiinţă şi a făcut chiar lucruri nebuneşti. De exemplu, o dată şi-a înfipt un ac în globul ocular, pentru a testa o teorie despre proprietăţile luminii. De fapt, singurătatea pe care a căutat-o întreaga sa viaţă şi neîncrederea în oameni, pe care a dezvoltat-o de mic, l-au determinat pe Isaac să nu caute niciodată compania femeilor. Şi nici pe cea a bărbaţilor. Astfel, a ales împăcat celibatul, pentru a nu risca să mai fie vreodată părăsit şi rănit de cineva drag.
Newton a crescut devenind devotat studiului, dar şi un om răzbunător. Dezvoltase o minte sclipitoare, însă, în acelaşi timp, era tot mai antisocial şi mai indiferent în a-şi crea noi prietenii sau a se apropia de cineva. La maturitate, s-a dovedit a fi extrem de puritan. Cînd unul dintre puţinii lui apropiaţi i-a spus o poveste despre „o călugăriţă depravată‟, Isaac s-a văzut nevoit să înceteze orice contact cu amicul său.
Mai mult, n-a încercat sau n-a reuşit niciodată să aibă o relaţie romantică cu vreo femeie, păstrîndu-şi celibatul pînă-n ultima zi din viaţa lui, cînd, la 84 de ani, a murit virgin. Evident că nu există dovezi care să susţină aceste concluzii, însă nici contrariul nu poate fi susţinut „ştiinţific‟.
Nu numai timiditatea sa l-a deteminat să rămînă singur întreaga viaţă, ci şi temperamentul său dificil care l-a pus adesea în încurcătură atunci cînd intra în contact cu cineva. Isaac suferea din cauza drepresiei şi se pare că avea şi tulburare bipolară, ceea ce nu l-ar fi făcut deloc un partener agreabil pentru nimeni.
Mai mult, era iute la mînie şi nu suporta compania semenilor săi. Însă, mai mult de-atît, se pare că, de tînăr, jurase să rămînă burlac întreaga sa viaţă, lucru care i-a ieşit din plin, conform tuturor informaţiilor pe care le avem despre viaţa privată a unuia dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai tuturor timpurilor.












