Iranul spune că, în stadiul actual, nu-i pregătit pentru reluarea negocierilor cu europenii

Iranul nu preconizează, ''în acest stadiu'', să reia negocierile cu țările europene asupra programului său nuclear, în pofida restabilirii sancțiunilor împotriva Teheranului, a declarat Luni diplomația iraniană, informează AFP, potrivit Agerpres.

La inițiativa Franței, Regatului Unit și Germaniei, ONU a reintrodus, pe 28 Septembrie, sancțiuni contra Iranului pentru programul său nuclear. ''Nu preconizăm negocieri în acest stadiu'', a declarat, în timpul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvînt al diplomației iraniene Esmail Baghai, adăugînd că Iranul va examina ''consecințele'' și ''implicațiile'' reintroducerii sancțiunilor, care fuseseră ridicate în urmă cu zece ani.

''Desigur, diplomația, în sensul de a menține contactele și consultările, va continua'', a subliniat purtătorul de cuvînt iranian. ''De fiecare dată cînd vom estima că diplomația poate fi eficace, vom lua în mod cert decizii în funcție de interesele și prioritățile țării'', a precizat el.

Programul nuclear iranian afectează puternic de multă vreme relațiile dintre Iran și țările occidentale, cu SUA în frunte, care suspectează, alături de Israel, vechiul inamic al puterii iraniene, că Teheranul încearcă să se doteze cu bomba atomică.

Iranul neagă că ar avea astfel de ambiții militare, însă insistă asupra dreptului său la energia nucleară în scopuri civile, în special pentru a produce electricitate.

Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Iranul este singura țară care nu deține arma nucleară și care îmbogățește uraniu la un nivel crescut (60%), apropiat de pragul tehnic de 90% necesar pentru fabricarea bombei atomice.

În 2015, Franța, Regatul Unit, Germania, SUA, Rusia și China încheiaseră cu Iranul un acord ce prevedea o limitare a activităților nucleare iraniene în schimbul ridicării unei părți din sancțiuni.

SUA, în timpul primului mandat al lui Donald Trump, au decis, în 2018, să se retragă din acest acord și să reintroducă propriile lor sancțiuni.

Drept represalii, Iranul a încălcat progresiv unele dintre angajamentele sale, în special cu privire la îmbogățirea uraniului.

Teheranul a avertizat de mai multe ori că o restabilire a sancțiunilor va duce la o suspendare a cooperării sale cu AIEA.

Șeful diplomației iraniene Abbas Araghchi a declarat, Duminica aceasta, că cooperarea cu AIEA, agenția ONU asupra pentru domeniul nuclear, ''nu mai este pertinentă'' odată cu reimpunerea sancțiunilor din partea Națiunilor Unite. Nu este clar deocamdată dacă Iranul intenționează să rupă complet relațiile cu AIEA.