Povestea pututului la deputaţii moldoveni

Unul dintre omănaşii aceştia este Veceaslav Ioniţă, preşedintele Comisiei Economie, Buget şi Finanţe din bizarul Parlament al R. Moldova, care a devenit, pentru o clipă, celebru în mass-media naţională şi internaţională cînd a început să scîncească, asemenea unui copil, în faţa presei. Norocul lui că, la faţa locului desfăşurării conferinţei de presă pe care a ţinut-o, n-a fost şi un jurnalist mai hoţoman, care să fi pedalat de aşa manieră încît să-l facă pe Ioniţă să bocească în hohote ca la mort, căci se pare că, totuşi, poate fi vorba şi despre un „mort”, dar nu tot omul, ci doar o parte din el.

Ioniţă ar fi putut fi cel mai onest şi credibil politician din această ţară, de fapt primul, singurul, dacă ar fi la fel de sincer şi în activitatea lui parlamentară de specialitate, cea la vedere şi cea ascunsă, la fel cum a fost atunci cînd, plîngînd, a dezvăluit lumii întregi gravele probleme intime, de cuplu, pe care le are cu abstinenta sa nevastă.

Deşi a dezvălui că „nu ştie să iubească”, că nu poate să-şi iubească soţia, Ioniţă totuşi a avut o atitudine şi o tărie sufletească bărbătească. Să fim serioşi – cîţi bărbaţi au curajul să recunoască în faţa presei că „nu ştiu sau nu pot să-i iubească soţia”? Sînt cazuri rare. Mai mult decît atît, bietul om recunoaşte, prin declaraţia lui, că a aniversat 10 ani de cînd îşi supune nevasta unei astfel de abstinenţe. Iată cui trebuia să-i dea Timofti medalie – soţiei lui Ioniţă pentru supliciul de călugăriţă de un deceniu!

A încercat, sărmanul neputincios, conform propriei declaraţii, să o iubească şi să fie romantic şi el pentru prima dată în aceşti zece ani în două zile, cînd au plecat singurei într-o călătorie romantică. Ghinion, însă! Ioniţă are curajul să dezvăluie faptul că, după aceste două zile intime, soţia lui „plînge şi nu e bucuroasă de călătoria asta”. Nici peste hotare nu i-a provocat… starea de fericrie!

Dar să vă reproducem un fragment din destăinuirile tulburătoare făcute prese de către Ioniţă într-un grai moldo-român calchiat din rusă pe alocuri:

„A doua rugăminte e personală (către presă, ca să dea publicităţii spusele sale; n. aut.): Vreau să-mi cer iertare de la soția mea. Am vrut să îi fac cadou de zece ani, nu s-a primit. Întotdeauna spune că nu sînt romantic, că nu știu să iubesc. Off! Şi, la zece ani, prima dată, am vrut să fiu romantic. I-am dat un buchet de flori şi am vrut să fac călătorie de două zile. Acum plînge şi nu e bucuroasă de călătoria asta.”

Of, cît de ticăloşi mai pot fi unii jurnalişti şi politicieni care au tupeul să-l acuze pe Ioniţă că, din cauza absenţei lui din Parlament, nu au fost votate nişte legi vitale pentru ţară, obligînd Guvernul să-şi asume răspunderea pentru ele! Acum puneţi-vă şi voi în pielea lui Ioniţă! La urma urmei, este un biet om şi el. Printre atîţi politicieni responsabili cîţi avem, el este unul minuscul în toată această turmă, numai că restul de tauri „ştiu şi pot” măcar, drept pentru care ar trebui să închidă ochii atunci cînd bietul Ioniţă încearcă şi el, pentru prima dată, în ultimii 10 ani, „să fie romantic, să înveţe să iubească şi să poată”. Băi, Ioniţă, poate încerci cu altele?

Oricum, în sinceritatea lui dezarmantă, Ioniţă ne-a dezvăluit cît de grave sînt problemele care-l macină în budoarul familiei sale. Nici în aceste două zile cît au fost dispăruţi ca „să încerce” „nu a reuşit să poată”, căci spune cu gura lui neromantică că soţia lui „tot plînge şi nu e bucuroasă de călătoria asta.” Situaţia cuplului se pare că este disperată. Dacă soţia lui plînge şi acum că el „nu poate”, asta înseamnă că este un om sănătos şi vrea, totuşi. Ioniţă, însă, apelează la presă spre a-şi cere scuze de la nevastă şi, la rîndu-i, plînge pentru că soţia lui plînge deoarece el „nu poate”.

La banii lui, bănuim că o fi apelat anterior la vreun cabinet de specialitate, dar probabil „nu s-a primit”, acesta o fi fiind şi motivul pentru care a ieşit disperat, răvăşit şi înlăcrimat în faţa presei. Probabil că în cazul lui Ioniţă reţeta ciobănească cu ţelină şi vin roşu nu… prinde.

Adresîndu-se, totuşi, jurnaliştilor, eu mă gîndesc să-l ajutăm pe nefericitul om pînă la capăt ca să-şi capete bucuria „pututului”. Pentru început, îi recomandăm să citească „Povestea lui Ionică cel prost” a lui Ion Creangă. Nu ne deranjează deloc s-o facem pe proştii, iar el pe cel priceput, însă în sensul că-şi cunoaşte mai bine decît noi soţia! Doar atît, căci restul vine de la sine! Niciodată nu se ştie. Pofta vine mîncînd, mai ales cînd îl vezi pe altul înfulecînd nesătul o bucăţică pe care ai avut-o mereu în faţa ochilor şi n-ai ştiut ce hrană bună poate fi! Nu-i aşa că este o idee bună, domnule şi doamnă Ioniţă? Vă daţi seama de cîtă suferinţă amară v-aţi elibera? Înţelegeţi ce multitudini de bucurii gîlgîitoare şi pline de fiori aţi descoperi? Trăim în secolul XXI, ce, mama dracului! Şi încă ceva. Fă un apel către editorii români, aşa cum te-ai adresat presei din R. Moldova, ca de azi înainte celebra poveste a lui Ion Creangă să fie tipărită sub titlul „Povestea lui Ioniţă cel prost”. Meriţi asta pentru că ai stabilit o performanţă în acest sens. În plus, mai fă lecturi din clasicul nostru Ion Creangă, care mai are o poveste celebră. Se cheamă „povestea pu…”. A puiului vioi care aduce fericirea printre noi.

Ionică cel Bun la Tăti