ION STURZA ANUNTA CA SE RETRAGE

Naţiunea a încremenit, e disperată, nu-i posibil ca Pîrjolteanul să ne lase orfani de „învăţăturile” lui geniale!

Autor: Aliona CIGULEA

Dramele şi frustrările lui Ion Sturza sînt mult prea mari şi dezonorante spre a avea curajul să le recunoască. Doar este şi el un moldovean parvenit şi, deci, fudul, nu? El crede că averea pe care o are îi conferă automat şi performanţe intelectuale nemaipomenite, abilităţi diplomatice şi politice, precum şi virtuţi, calităţi de unică personalitate capabilă să conducă această ţară, ca fiind singurul posesor al adevărului absolut şi al soluţiilor de salvare naţională.

Se crede probabil un soi de Mahatma Gandhi (părintele independenţei Indiei, erou naţional al ţării sale; n.n.) al Moldovei. De parcă ar fi un guru naţional incontestabil, în intervenţiile sale mediatice foloseşte imperative de genul „le-am spus”, „eu am atras atenţia”, „am avut sute de intervenţii publice, interviuri, lecţii, sugestii” etc. Despre Sturza, cei mai mulţi moldoveni ştiu că este un multimilionar teribil de zgîrcit, iar toţi ceilalţi au aflat de la el că a fost şi prim-ministrul acestei ţări. S-a întîmplat aceasta prin negura sărăciei din 1999.

A fost numit prim-ministru cînd noi ne sculam şi ne frecam la ochi în drumul spre baie, iar după ce ne-am făcut deja toaleta fusese deja demis, fiind deja o ştire veche şi posturile de televiziune şi radio pe care le-am deschis spre a auzi ştirile în timpul micului-dejun. Probabil că şi el şi-a dat seama că a fost prim-ministru abia după ce a fost demis!

Într-una din postările sale de pe reţelele sociale, Sturza spune: „Ei (moldovenii; n.n.) uşor îşi creează noi idoli printre politicieni, uitînd că aceştia, politicienii, sînt o specie umană aparte: cinici, perfizi, înşelători, aroganţi, foarte des interesul lor egoist neavînd deloc de-a face cu cel public…” Să-l credem? Cred că da, pentru că vorbeşte din propria-i experienţă de politician, fost deputat şi fost premier în răstimpul a două clipiri din ochi!

Se schimbă de la o zi la alta la fel ca preţurile la bunurile de consum

La valoarea pe care doar el şi-o recunoaşte, dar ţinînd seamă şi de faptul că vor fi fiind şi unii care îl cred, oamenii trebuie să se aştepte Sturza să fie extrem de consecvent în ideile şi convingerile pe care le are. Cine-l urmăreşte atent, însă, vede prea bine cît de schimbător şi perfid este, cum se îndreaptă numai încotro bate vîntul. Amintiţi-vă numai cît a cochetat el public cu reintrarea lui în politică, poate-poate i se garanta postul de prim-ministru sau preşedinte de ţară!

Ca să vedeţi cît de inconsecvent este acest om, vă oferim două postări scrise de el la un interval de doar cîteva zile:

1. Pe data de 13 februarie, pe Facebook, Sturza nota: „Atît timp cît în funcţiile cheie în ţară, preşedintele ţării, preşedintele Parlamentului, prim-ministru nu vor fi promovaţi cei ce au REAL puterea în partide şi, respectiv, în ţară nu se va stabiliza situaţia. Să fim sinceri, la ultimele alegeri am votat conştient pe liderii partidelor proeuropene, Filat, Plahotniuc, Ghimpu! Încercarea de a-i promova pe valeţii lor, Leancă, Candu, Chirtoacă, nu are mare sens. (…) Şi eu am crezut naiv că Leancă, Corman, Chirtoacă pot ieşi din umbra „mentorilor” şi din situaţia jenantă de vasali supuşi. Singura soluţie este ca cei trei, Filat, Plahotniuc, Ghimpu, să ocupe funcţiile în care noi în mod democratic i-am ales. Cine şi ce – la discreţia lor. E legitim.”

2. Pe data de 19 februarie, acelaşi Sturza scrie: „Dacă Moldova astăzi este deschisă şi simpatizată de lumea civilizată, dacă avem Acordul de Asociere şi pe cel de Liber Schimb cu UE, dacă moldovenii călătoresc liber în Europa este, practic, meritul exclusiv al lui Iurie Leancă. (…) Noi avem foarte puţini oameni de calitatea lui Iurie Leancă şi ar fi un mare păcat să-l pierdem în istorie. Iurie, ai toată simpatia şi suportul meu, dacă contează, desigur!”

Observaţi, aşadar, că „valetul şi vasalul supus Leancă” din 13 Februarie devine, după doar cîteva zile, „un om pe care ar fi un mare păcat să-l pierdem în istorie”. În acest context, potrivit afirmaţiilor sale din 13 februarie, oare Sturza mai consideră că „singura soluţie este ca cei trei, Filat, Plahotniuc, Ghimpu, să ocupe funcţiile în care, în mod democratic, au fost aleşi, iar asta la discreţia lor pentru că este legitim”?

În ziua de 1 decembrie 2014, Sturza scria următoarele: „În cîteva luni vom lansa o platformă largă civică cu denumirea „Moldova deschisa”. Nu politica va fi obiectivul nostru, ci acţiunile! Între alegeri politicul trebuie pus sub controlul riguros al societăţii. Nu mai putem fi umiliţi şi minţiţi la nesfîrşit de propriii guvernanţi...” Au trecut deja cîteva luni, unde-i „platformă largă civică „Moldova deschisa”? Probabil că este prea „largă” faţă de buzunarele lui nedispuse să investească în ceva „civic” fără să aibă vreun profit personal!

„Fir-ar mama ei de viaţă, căci nimic nu mă-nvaţă”

Aşa se pare că fredona Ion Sturza, pe 7 aprilie, cînd a făcut următorul anunţ: „Eu unul am decis să mă retrag din spaţiul public politic. Mă voi concentra pe ce ştiu şi fac mai bine, pe proiecte economice şi programe umanitare, educaţie, asistenţă acordată celor vulnerabili. De aceea şi tac, politic(os) vorbind”.

Sigur că, după acest anunţ, întreaga suflare moldovenească a încremenit, lumea e disperată, oamenii au dat buluc în biserici, spre satisfacţia preoţilor care şi-au dublat vînzarea la lumînări, ca să se roage la Dumnezeu să-l facă pe Sturza să se răzgîndească, să nu lase acest popor orfan de ideile sale măreţe, de sfaturile şi învăţăturile lui geniale. Republica Moldova este la a o răscruce tragică din cauza acestei decizii luate de mentorul ei naţional. Noi, bieţii muritori de rînd printre rîndurile de ziar nu mai ştim ce să credem – Sturza se retrage din spaţiul public, ca să se concentreze pe ce ştie mai bine – proiecte economice şi programe umanitare, educaţie, asistenţă acordată celor vulnerabili! Deci la asta se pricepe mai bine, nu la politica pe care a făcut-o şi a tot comentat-o? Se retrage din spaţiul public, dar oare unde se va retrage şi cît va rezista?

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26