ION CHICU: DE MIINE CONTINUAM ACTIVITATILE MENITE SA SCHIMBE LUCRURILE SPRE BINE IN TARA

Premierul Ion Chicu, împreună cu soția, și-au exercitat dreptul la vot de la primele ore ale dimineții, la secția de votare nr.1/130 din municipiul Chișinău.

„Fiecare campanie electorală și, respectiv, ziua alegerilor, are o importanță istorică. Scrutinul de astăzi va arăta lumii ce înseamnă statul Republica Moldova și va demonstra dacă noi, moldovenii, sîntem în stare să organizăm alegeri corecte, libere și democratice. A fost multă tensiune și manifestări mai puțin plăcute din partea politicienilor în această campanie, dar sper că astăzi punem punct la toate, iar de mîine vom avea președinte ales de popor și vom avea posibilitatea să continuăm activitățile menite să schimbe lucrurile spre bine în țară. Să putem ca stat să asigurăm oamenilor în vîrstă o viață decentă, să fim în stare să achităm pensiile și salariile, să oferim tinerilor posibilitatea de a munci aici, la noi în țară. Să fim capabili de a aduce cetățenii noștri de peste hotare, care de fapt sînt cea mai mare valoare a țării, și să le oferim oportunități să muncească acasă”, a declarat prim-ministrul Ion Chicu în fața presei.

Ion Chicu și-a exprimat speranța că Republica Moldova va trece cu bine peste orice provocare și va face față tuturor dificultăților. Premierul a reiterat importanța votului acordat de fiecare cetățean în parte pentru a decide soarta Republicii Moldova pentru următorii 4 ani: „Bineînțeles că întreaga lume, dar și Republica Moldova parcurge o perioadă foarte complicată. Sper că votul de astăzi să asigure țării noastre posibilitatea de a trece prin aceste crize și să ținem piept cum am ținut pînă acum în linii mari. Îmi doresc foarte mult că înțelepciunea să triumfe, omenia să revină acolo unde îi este locul, moldovenii să finalizeze acest proces așa cum ne dorim cu toții, iar de mîine în țară să fie pace, toți politicienii să revină în slujba poporului, nu în serviciu lor personal”, a spus premierul.

Amintim că astăzi, 15 noiembrie, se desfășoară cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea președintelui Republicii Moldova. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07:00 și 21:00.

Sursa: gov.md

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40