ION CEBAN: AM VOTAT PENTRU O CAPITALA CARE SA FIE ADMINISTRATA PROFESIONIST

Ion Ceban a venit la secția de votare, la fel ca și în primul tur de scrutin, împreună cu soția sa. După ce și-a exercitat dreptul la vot, Ceban a declarat că a votat cu gîndul la un viitor mai bun pentru copii, tineri, adulți și oamenii în vîrstă.

Candidatul la funcția de primar al municipiului Chișinău, Ion Ceban, și-a exercitat dreptul la vot în cadrul turului doi de scrutin al alegerilor locale generale.

Acesta a venit la secția de votare, la fel ca și în primul tur de scrutin, împreunăcu soția sa. După ce și-a exercitat dreptul la vot, Ceban a declarat că a votat cu gîndul la un viitor mai bun pentru copii, tineri, adulți și oamenii în vîrstă.

”Am votat pentru un viitor mai bun pentru oraș și suburbii. Pentru un oraș modern și frumos. Am votat ca aceste schimbări să vină cît mai repede posibil”, a declarat Ceban.

De asemenea, candidatul la funcția de primar mai spune că a votat pentru o infrastructură mai bună a Chișinăului și pentru o Capitală care să fie administrată profesionist.

Ion Ceban a declarat că ziua de astăzi își o va petrece cu familia în prima parte, după care va merge la staff-ul electoral, iar odată cu închiderea secțiilor de votare, va merge la dezbateri post electorale la mai multe televiziuni.

Duminică, 3 noiembrie 2019, în 384 de localităţi din Republica Moldova are loc turul al doilea de scrutin pentru alegerea primarilor. Pentru suplinirea celor 384 de mandate de primar candidează 768 de persoane. 589 dintre candidați sînt bărbați și 179 sînt femei. Cel mai tînăr dintre candidați are 25 de ani, iar cei mai în vîrstă au cîte 72 și, respectiv, 74 de ani. Din totalul candidaților la funcția de primar 85 sînt independenți, iar 683 reprezintă o formațiune politică.

La al doilea tur de scrutin se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri. În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.

Secțiile de votare vor fi deschise pînă la ora 21:00. Primele rezultate preliminare ale scrutinului de astăzi vor fi oferite de CEC aproape de ora 22:00.

Sursa: sputnik.md

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:37
01.05.24 - 00:07
03.05.24 - 00:29
03.05.24 - 12:22
01.05.24 - 00:06
03.05.24 - 12:37