INVESTIŢII DE 60 MILIOANE DE LEI ÎN PARCUL INDUSTRIAL TRACOM

Cinci noi companii au devenit rezidenţi ai Parcului Industrial Tracom. Proiectele investiţionale ale acestora au fost desemnate cîştigătoare în urma a două concursuri de selectare, care au avut loc în luna septembrie anul curent. Cei cinci rezidenţi urmează să investească circa 60 de mln de lei. Potrivit Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al Ministerului Economiei, proiectele de investiţii propuse cuprind domenii de activitate variate, precum ar fi prelucrarea şi producerea elementelor din metal, servicii de tipografie, reproducerea plăcilor offset pentru maşini de tipar, fabricarea articolelor specializate de îmbrăcăminte, activitate farmaceutică şi altele. Vînzările anuale ale companiilor vor depăşi suma de 100 mln de lei. De asemenea, ca urmare a proiectelor investiţionale, noii rezidenţi urmează să creeze mai mult de 150 de locuri noi de muncă. Principalele criterii de selectare a rezidenţilor, după care s-au ghidat membrii Comisiei de Concurs, sînt tehnologiile inovative şi avansate, volumul planificat de investiţii, numărul de locuri de muncă create. Comisia a fost formată din reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Agenţiei Proprietăţii Publice, precum şi ai Întreprinderii Administratoare a Parcului Industrial Tracom. La finele lunii septembrie 2013, în cadrul parcului industrial Tracom erau înregistraţi în calitate de rezidenţi 30 de agenţi economic.