Invadatorii ruși au avariat infrastructura energetică din cinci regiuni ale Ucrainei

Rusia a lansat Sîmbătă un atac cu rachete și drone, avariind instalații energetice în cinci regiuni din Ucraina, au declarat oficiali, citați de Reuters. Operatorul rețelei naționale ucrainene de distribuție Ukrenergo a declarat că atacul a avariat instalații energetice din regiunile Donetsk, Zaporojie și Dnipropetrovsk, regiunea centrală Kyrovohrad și regiunea Ivano-Frankivsk din Vest.
„Astăzi de dimineață, rușii au lansat un alt atac asupra instalațiilor energetice ucrainene. Din Martie, este deja al șaselea atac masiv, complex, cu rachete și drone împotriva infrastructurii energetice civile”, a transmis Ukrenergo.
DTEK, cea mai mare companie privată de generare a energiei din Ucraina, a declarat că în timpul atacului cele două centrale termice ale sale au fost lovite și că echipamentele au fost „grav avariate”.
Oficialii regionali au raportat că pompierii stingeau incendiile izbucnite în urma loviturilor.
Nu sunt informații cu privire la victime. Apărarea aeriană ucraineană a doborît 35 din 53 de rachete rusești și 46 din 47 de drone rusești, a precizat comandantul forțelor aeriene.
Din Martie, Rusia și-a intensificat bombardamentele asupra infrastructurii energetice ucrainene, provocînd pene de curent și împingînd importurile de electricitate la niveluri record.







