Reputatul publicist român Corneliu Vlad, despre noua apariție editorială a lui Iurie Roșca: Public şi eu cîteva notaţii (un fragment) despre cartea anunțată mai jos, la a cărei lansare, din păcate, nu pot participa.

Cu elanul tenace care-l definește, mereu imprevizibilul militant, om politic și publicist Iurie Roșca de la Chișinău lansează la Bucureşti cartea “Interesul național ca modus vivendi”. O carte incitantă, chiar provocatoare, din multe motive. Și face imprudența – onorantă pentru mine – să i-o prezint, în virtutea unor clipe eroice și de conlucrare, pe care le-am trăit împreună în urmă cu aproape treizeci de ani.

Autorul este o prezența publică pregnantă, vizibilă, receptată în fel și chip în lumea politică și civică prin traiectoria sa frămîntată de om al acțiunii dar și teoretician. A fost înregimentat activ în mișcarea de emancipare națională, adept al înnoirii promise de gorbaciovism, apoi partizan al unirii cu România, vicepreședinte al unui Parlament majoritar antiunionist, iar acum pledant pentru eurasianism și – mai mult sau mai puțin declarat – al ideologiei lui Aleksandr Dughin, în sfîrșit, este președinte al Universității Populare din Chișinău.

Cartea sa, o culegere de articole apărute în presă ultimilor cîțiva ani și expuneri publice, este una dintre cele mai cuprinzătoare (și mai puține) contribuții editoriale care au apărut în România privitoare la starea de fapt a R. Moldova de azi. Un subiect ce ar trebui să fie, în mod firesc, de interes prioritar și în România. Dar un subiect față de care publicul românesc manifestă mai degrabă dezinteres sau apatie, ba chiar și, mai rău, este greșit și confuz informat. Cîți dintre noi știm să spunem la repezeală măcar cinci nume de localități din acest stat mai mult decît vecin?

Cartea este una dintre acelea, tot rare, care la capătul lecturii lasă mai multe întrebări formulate (sau nu) decît răspunsuri date. Iar prin aceasta, o carte intens stimulativă, căci îndeamnă la reflecție și căutări. Noianul de întrebări pe care le stîrnește este întru totul explicabil. Însăși R. Moldova, însăși identitatea celor care o locuiesc de totdeauna este o dramatică întrebare care generează o mare și aprigă dezbatere.

Începînd chiar cu titlul cărții. Ce este de fapt, în mod concret, interesul național? În România, am pus ani în șir această întrebare celor mai diferiți interlocutori, de la înalți demnitari la simpli cetățeni, iar răspunsurile lor au fost dintre cele mai diferite. Apoi: al cui interes național? Al R. Moldova, al României și R. Moldova, al tuturor cetățenilor R. Moldova, al tuturor românilor? Apoi: ce înseamnă neam? Națiune, popor, cetățean care “simte românește”?

Dincolo de aceste întrebări și de încă de altele la care trimite, cartea lui Iurie Roșca are meritul de a înfățișa realitatea în complexitatea, frămîntările, confuziile, controversele și opțiunile sale cu obiectivitate dar și inerent subiectivism datorat factorilor etnogeografici, istorici, politici, din care se alcătuiește această complexitate.

Republica Moldova. Este oare pe drept numit așa acest stat? Moldova originară, istorică, este teritoriul dintre Prut și Nistru. Ceea ce s-a numit mai apoi Basarabia este doar partea sa estică. Numele mai potrivit al statului ar putea așadar să fie mai curînd R. Moldovei de Est, așa cum a existat, pînă la unirea cu Indonezia, Iranul de Vest, sau, din 2019, Republica Macedonia de Nord. RFG n-a recunoscut niciodată denumirea RDG, iar săptămînalul influent “Der Spiegel”punea în mod constant inițialele “DDR” între ghilimele (adică așa-zisă RDG).

Altă discuție: este R. Moldova un stat multinațional, care s-ar putea, eventual, prevala de așa ceva pentru a se federaliza sau scinda? Minoritățile naționale, însumate, reprezintă mai puțin de o cincime din populația Republicii. Și chiar în Transnistria principala populație sunt vorbitorii din moși-strămoși de limba română. Cum ar putea, bunăoară, găgăuzii, 4,57 la sută din populația totală, să-și imagineze constituirea lor într-un stat viabil? Identitatea națională a R. Moldova nu poate fi de aceea decît cea românească, ceilalți 17 la sută dintre cetățenii țării sunt, ca peste tot în lume, minorități naționale, deplin egali în drepturi cu majoritarii care au româna ca limbă maternă.

În conexiune cu cele de mai sus, sunt încercările de statuare a unui – să zicem – echilibru între ceea ce autorul cărții numește “paseismul românofil” și “rusolatria românofobă”. Aici trebuie pornit de la elementul fundamental etnoistoric, care este hotărîtor. Definitorie, caracteristică, specifică, singulară, dar fără a absolutiza, pentru arealul dintre Prut și Nistru este religia ortodoxă – trăsătură esențială de netăgăduit – însă ortodocși sunt și rușii, ucrainenii, popoarele din Balcani etc. Dar este de neconceput ignorarea ori așezarea în poziție subalternă a altor elemente precum limba, cultura, civilizația și o aceeași istorie de la obîrșii și apoi secole de-a rîndul. Conjuncturile istorice, politice, geopolitice din ultimele două secole nu pot șterge veșnicia unui trecut îndelungat, unic în felul lui, în ciuda tuturor urgiilor care l-au supus la grele încercări.

Merit de seamă al teoreticianului Iurie Roșca este faptul că, spre deosebire de atîția politologi din ultimele trei sferturi de secol și de ultimă oră, el acordă religiei un rol privilegiat în evoluția acestui popor. Un popor, un neam, care nu a putut și nu poate exista și supraviețui înafara credinței ortodoxe. Dar, pentru a fi ortodox, trebuie să fii mai întîi român. Ortodoxia e una, dar popoare ortodoxe sunt multe. Specificitatea ortodoxiei în spațiul istoric românesc este un truism, este obligatoriu, ortodoxia este cuprinsă în ADN-ul românilor, dar ea este în același timp în legătura osmotică, organică, cu celelalte trăsături fundamentale de netăgăduit amintite aici  și în carte. Și toate aceste elemente coexistă într-o simfonie benefică.

A-ți spune “român” înseamnă asumarea identității tale naționale și nu trimite la naționalism. Românii din stînga Prutului sunt români ortodocși, națiunea lor, da, este creștină, religia lor e creștină, așa cum creștini ortodocși sunt, în majoritatea lor covîrșitoare, românii din România de azi și cei de pretutindeni. Dar o națiune nu are, nu poate avea componentă constitutivă, liant, doar creștinismul.

Să revenim, însă, la “identitatea bidimensională, românească și rusească” a R. Moldova, cum formulează autorul cărții, probabil, un sinonim la “neam”. Și să remarcăm că apartenența timp de două secole a acestui teritoriu la Rusia nu a modificat radical identitatea originară, românească, a regiunii, unde limba și cultura, chiar dacă au cunoscut o evidentă și indiscutabilă influență rusă, și-au păstrat esența românească pînă în detalii. Dominanta românească este ubicuă, atotcuprinzătoare, pînă în cele mai mici detalii ale cotidianului. Nici vorbă de “bidimensionalitate”. Cîți scriitori reprezentativi de limba rusă se află în patrimoniul literar al R. Moldova, care este aportul procentului de cetățeni ruși ai Republicii la tezaurul de cultură și artă de aici?

Globalizarea, ca proces mondial, este un fenomen implacabil, el cîștigă teren pretutindeni pe glob și nu trebuie confundat cu globalismul, ca ideologie. Ar fi, de aceea, greșit să contrapunem o Românie inclusă în “globalismul eurocentrist”, după cum susține autorul, “marii puteri continentale Rusia”.

Coborînd din aceste permanențe la contemporaneitate, să consemnăm ca o virtute certă a cărții radiografia necruțătoare a realităților de astăzi din R. Moldova. Autorul denunță energic politicianismul, reaua guvernare, înstrăinarea avuțiilor țării, incompetența, venalitatea, vasalitatea celor care se perindă la putere, obedienta și servilismul față de puteri și influențe străine.

Este de înțeles că există în carte și teze care nu pot întruni sufragiu general. Este imposibil să te poți exprima consensual într-o țară “răschirată”, cum mi-o numea odată un sătean de pe malul Nistrului. Cartea nu este, de aceea, nici pe departe comodă, ci de stringent folos pentru cunoașterea și lămurirea unei clipe de istorie în mare cumpănă. Este o carte-mărturie care nu-și va pierde valoarea în timp. O mărturie a zbaterilor unui stat asaltat de vulnerabilități care-l împing uneori pînă la limita supraviețuirii.