Insula Sark este un petec de pămînt aflat în Sud-Vestul Canalului Mînecii, la 40 de kilometri de coasta Normandiei. Timp de mai bine de 440 de ani, insula a fost guvernată în sistem feudal, pînă în 2008, cînd au fost organizate primele alegeri libere.

Alături de celelalte insule din Canalul Mînecii, Insula Sark este ultima rămășiță din fostul Ducat al Normandiei, încă aparținînd Coroanei britanice, și ultimul stat feudal din lumea occidentală, potrivit Wikipedia.

Fără mașini sau iluminat stradal, această palmă de pămînt este, probabil, cea mai liniștită zonă de pe (sau, mai bine zis, de lîngă) bătrînul continent.

Cu o suprafață de doar 5,4 kilometri pătrați, insula are o populație de 600 de oameni. Înainte de reformele constituționale din 2008, Sark era guvernată de Chief Pleas, un Parlament feudal compus din 40 de proprietari de pămînt care – bineînțeles – nu erau aleși liber.

Conform The Independent, insula era condusă de un „seigneur” („senior”, dar cu sensul de „domn”). Din 1565, cînd Elisabeta I i-a dăruit insula nobilului Hellier de Carteret în schimbul protejării de pirați, insula a fost condusă de cei care aveau titlul de seigneur.

Aceștia plăteau Coroanei engleze doar 1,79 de lire anual pentru a păstra insula. În schimb, aveau privilegiul de a le oferi proprietarilor de pămînt permisiunea de a cumpăra și vinde case, însă numai dacă jurau credință Coroanei și plăteau seigneur-ului a 13-a parte din prețul de vînzare.

Majoritatea legilor, mai ales cele legate de moștenire și de domnia seigneur-ului, s-au schimbat foarte puțin din 1565. De exemplu, seigneur-ul era singurul de pe insulă care avea dreptul să dețină porumbei și, pînă în 2008, singura persoană care avea dreptul să dețină un cîine nesterilizat.

De asemenea, seigneur-ul este proprietarul tuturor resturilor ajunse pe țărm între flux și reflux.

Prerogativele feudale ale seigneur-ului au fost amenințate în 1993, cînd miliardarii cunoscuți drept „frații Barclay”, Sir David și Sir Frederick Barclay, proprietarii lanțului hotelier Ritz și ai ziarului The Telegraph, au cumpărat micuța insulă Brecqhou, aflată în apropiere de Sark.

Potrivit legilor feudale de pe Insula Sark, frații au fost obligați să plătească o taxă de proprietate de 179.230 de lire. În loc să meargă la stat, banii au intrat în buzunarul seigneur-ului Beaumont.

O altă problemă pentru frați era legea de primogenitură, care stipula că proprietatea trebuie să treacă, întreagă și nedivizată, în mîinile celui mai vîrstnic moștenitor de gen masculin. Frații au atacat legea la Tribunal, au cîștigat și au schimbat-o.

Încă nesatisfăcuți, frații au insistat să introducă reforme democratice pe insulă, sădind astfel sămînța revoltei în rîndul locuitorilor.

În cele din urmă, în 2008, populația adultă de pe insulă a ales în mod democratic un Parlament compus din 28 de membri, punînd capăt celor 443 de ani de domnie a legilor feudale.

S-a renunțat la taxa pe proprietate percepută de seigneur și, în schimb, cel de-al 22-lea seigneur al insulei – Michael Beaumont – avea să primească o plată anuală de 28.000 de lire, care urma să fie trecută asupra moștenitorilor săi pentru totdeauna.

Lăsînd deoparte problemele politice, Insula Sark este ideală pentru vacanțe. Pentru a ajunge aici, vizitatorii trebuie să ia un avion pînă în Guernsey și apoi să călătorească cu feribotul timp de 45 de minute.

Mașinile sunt ilegale pe insulă. Singurele vehicule permise sunt căruțele trase de cai, bicicletele, tractoarele și vehiculele electrice sau bicicletele motorizate (pentru vîrstnici și cei cu dizabilități).

Nici măcar ambulanța și mașinile de pompieri nu sunt permise și trebuie remorcate cu un tractor atunci cînd apare vreo urgență. Însă deplasarea pe insulă nu este o mare problemă, fiindcă are suprafață redusă și poate fi explorată la pas.

Fără aerodrom, mașini cu motor cu ardere internă sau drumuri asfaltate, se poate spune că această insulă nu este afectată de ritmul modern al vieții.

Insula are două biserici, două pub-uri, o Primărie, o școală, un polițist voluntar și o închisoare cu două celule, care este mai mereu goală. Pe insulă există, însă, un doctor.

Serviciile de pompieri și salvare sunt asigurate de voluntari. Pe micul petec de pămînt se mai află cîteva hoteluri și pensiuni.