INDUSTRIA ZAHĂRULUI DEVINE O MARE COMPONENTĂ A AGRICULTURII MOLDOVENEŞTI
Pe 21 iune 2013 cel mai mare producător de zahăr din Republica Moldova, compania moldo-germană Südzucker Moldova, împreună cu partenerii furnizori de utilaje şi tehnologii pentru sectorul agrar au desfăşurat în satul Sofia, raionul Drochia tradiţionala sărbătoare „Ziua Cîmpului Sfeclei de Zahăr”. Ca de fiecare dată, în avanscena acestui eveniment s-au aflat conducătorii şi agronomii celor mai mari gospodării cultivatoare de sfeclă.
În cuvîntul său de salut al participanţilor la seminarul de la Sofia, Alexander Koss, speakerul Comitetului de Conducere al Südzucker Moldova SA a menţionat: „În acest an, conducerea întreprinderii a decis să opereze anumite schimbări în formatul evenimentului. Pînă la aceasta acţiunea respectivă avea un pronunţat caracter festiv. Dar, începînd cu toamna anului trecut, industria zahărului s-a confruntat cu probleme destul de grave. Situația din regiune, dar şi cadrul legislativ impus industriei zahărului în Republica Moldova au stimulat un flux nemaipomenit de mare de contrabandă cu zahăr din Ucraina, iar vînzările de zahăr pe piaţa internă au scăzut în primul trimestru aproape de trei ori. Această stare de lucruri le cere celor care activează în industria zahărului să-şi mobilizeze resursele şi să-şi consolideze forţele pentru a garanta competitivitatea pe segmentul creşterii sfeclei şi a producerii zahărului. Din aceste considerente, conducerea Südzucker Moldova a decis să-i acorde mai multă atenţie componentei ştiinţifico-practice a evenimentului „Ziua Cîmpului Sfeclei de zahăr 2013”. Şi de data aceasta, participanţii la eveniment au susţinut în unanimitate propunerile organizatorilor. Iar aceasta cu atît mai mult cu cît condiţiile meteo înregistrează un trend negativ, ceea ce aduce printre priorităţi schimbul de experienţă privind aplicarea noilor tehnologii în cultivarea sfeclei de zahăr.
„De-a lungul întregii perioade de independenţă a Moldovei, oamenii politici, agrarienii şi chiar cei din afara domeniului discută un singur subiect – are sau nu are viitor industria zahărului în Moldova? - a declarat Alexander Koss. Pe fundalul acestor discuţii, Moldova a fost la un pas de a pierde însăşi agricultura. În ultimii zece ani a început acel proces de renaştere a acestei importante ramuri pentru Moldova, însă pentru unii politicieni şi funcţionari din cadrul sectorului agrar încă mai este în vigoare acea întrebare ce ţine de priorităţile vieţii noastre - „a fi sau a nu fi?” Noi avem un răspuns foarte categoric şi foarte convingător la această întrebare. Împreună cu partenerii noştri am construit o ramură a sfeclei de zahăr eficientă şi competitivă. Dar este important ca anumite decizii pripite adoptate la nivel înalt să nu distrugă aceste realizări ale muncii noastre şi acel potenţial de dezvoltare a industriei zahărului şi a altor ramuri ale agriculturii.”
Vasile Bumacov, ministrul agriculturii şi industriei alimentare, a spus în apelul său către participanţii la „Ziua Cîmpului” că Ministerul agriculturii va depune toate eforturile pentru ca agricultura să fie consfinţită ca prioritate indiscutabilă în politicile statului. Acest scop se regăseşte şi în documentul Strategiei de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural 2014-20120. Puţin mai devreme, Parlamentul a operat modificări la politicele fiscale (restituirea TVA) raportate la agricultori şi la producătorii de zahăr. În consecinţă, dar şi drept rezultat al activităţii de supraveghere a pieţei interne, s-a reuşit reducerea la minim a unui fenomen extrem de grav pentru economia ţării – contrabanda cu zahăr din Ucraina.
În cadrul evenimentului „Ziua Cîmpului Sfeclei de zahăr 2013” a avut loc şi filmarea pe teren a emisiunii tv „Baştina”, compania „Moldova 1”, care i-a avut drept invitaţi pe Vasile Bumacov, ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Alexandr Slusari, preşedintele Asociaţiei Republicane a producătorilor agricoli UniAgroProtect şi Octavian Armaşu, membru al Consliului de administraţie Südzucker Moldova. Emisiunea va fi difuzată pe 30 iunie, ora 14.00.
Parteneri ai acţiunii„Ziua Cîmpului Sfeclei de Zahăr” au fost: Agarista Agricola, Agro Meşter, Autotehnica, BASF, Bayer, Bioprotect, Diazchim, Du Pont, Elit-Tehnica, Grinvitas, Holmer, Imexagro, KWS SAAT AG, Makhteshim Agan, Moldcargo, Syngenta Moldova, UniAgroProtect, Vadalex-Agro, Veaces Nova, We Trade.
Notă: Pe parcursul activităţii sale în Republica Moldova, compania Südzucker Moldova SA a investit în producerea zahărului şi în cultivarea sfeclei de zahăr peste 600 de mln de lei. Totodată, anual oferă partenerilor săi agricoli credite în valoare de peste 100 mln. lei. În consecinţă, cheltuielile de energie ale întreprinderii au scăzut cu mai mult de jumătate, iar producţia medie de sfeclă de zahăr a ajuns pînă la 40t/ha. Calitatea zahărului a crescut esenţial, astfe,l în anul 2008, ÎM Südzucker Moldova SA a fost certificată conform standardelor internaţionale ISO 9001:2000 şi HACCP. În anul 2012 compania a produs 53 mii tone de zahăr, ceea ce constituie 67 % din cantitatea totală de zahăr produsă în Moldova. Compania exportă zahăr în mai multe ţări din Europa şi în Rusia. Rulajul Südzucker Moldova în 2012 a depăşit suma de 1 miliard de lei.
În septembrie curent, Südzucker Moldova va da în exploatare fabrica de producere a biogazului din borhot de sfeclă de zahăr. Fabrica, care se construieşte pe teritoriul întreprinderii de procesare din Drochia, va permite utilizarea maximă a resturilor generate în procesul de producere a zahărului, transformîndu-le în „energie verde” şi îngrăşăminte organice.
Acţionarul principal al companiei este concernul european Südzucker AG - cel mai mare producător de zahăr din lume. În componenţa acestuiaiîntră fabrici de zahăr amplasate în Germania, Belgia, Bosnia şi Herzegovina, Franţa, Austria, Polonia, România, Ungaria, Cehia şi Slovacia, precum şi rafinării, fabrici de producere a bio-etanolului, pizza, concentratelor de fructe şi produselor intermediare.
Actualmente, pe piaţa zahărului din Moldova, pe lîngă ÎM „Südzucker Moldova” SA (fabricile din Drochia şi Făleşti, cu 39% din întreaga capacitate de producţie a ramuriie) mai activează doi operatori: „Magt-Vest” SRL (fabricile din Glodeni şi Donduşeni, capacitatea lor de producţie constituie circa 32% din capacitatea totală de producţie) şi „Moldova-Zahar” SRL (fabrica din Cupcini, 29% din capacitatea totală de producţie).
(După un comunicat al PR Agency PARC Communications)