Ca orice altă putere, Rusia a fost şi este preocupată de geopolitică. Dar, spre deosebire de adversarii săi, este o putere frustrată şi obsedată de principalul handicap geopolitic pe care îl deţine: nu este o talasocraţie. Cu alte cuvinte, este obsedată de opoziţia dintre talasocraţie-telurocraţie.

Talasocraţia reprezintă forţa maritimă, întruchipată cu brio de SUA şi Marea Britanie şi prezintă avantajul că presupune un model activ, de evoluare rapidă a societăţii, cu o mobilitate deosebit de mare datorată flotei navale care poate ajunge oriunde pe glob prin intermediul oceanelor şi care are la bază o dezvoltare fulminantă prin comerţ.

Telurocraţia reprezintă forţa uscatului, întruchipată de URSS (în timpul Războiului Rece), iar în prezent de Federaţia Rusă. Telurocraţia presupune un model fără o mobilitate prea mare pe glob şi întotdeauna bazat pe securitatea terestră, fiind îngrijorat de posibilitatea unor invazii terestre. De aici rezultă şi nevoia aceasta nebună a Rusiei de a cuceri cît mai mult teritoriu, de a avea zone-tampon de care să fie înconjurată. Tot de aici rezultă şi conservatorismul şi sistemul politic sever.

Această obsesie a dualismului talasocraţie-telurocraţie poate fi foarte uşor observată, atît din acţiunile URSS din Războiul Rece, cît şi din scrierile actuale ale geopoliticienilor ruşi.

De exemplu, Aleksandr Dughin în cartea sa “Bazele geopoliticii şi viitorul geopolitic al Rusiei“ îşi avertizează cititorii încă de la începutul lecturii şi apoi repetă de nenumărate ori în cadrul cărţii faptul că singura lege fundamentală a geopoliticii este acest dualism, care stă la baza întregii istorii a umanităţii, iar orice încercare de a analiza altfel decît prin această cheie nu reprezintă geopolitică.

Cît despre acţiunile URSS din cadrul Războiului Rece, voi trece în revistă doar episodul submarinului sovietic nuclear K-219, care în timpul unei misiuni în Atlanticul de Nord, la 680 mile de Insulele Bermude a avut parte de un incident insuficient de clar pînă astăzi şi a naufragiat. Evenimentul este reprezentativ pentru încercarea URSS de a avea o flotă suficient de mare ca şi cea a SUA.

În ultima parte a Războiului Rece, URSS a investit foarte mult în flota sa, mai ales în submarine, ajungînd în ultima parte a anilor ’80 pînă la cca. 40% din PIB alocate cheltuielilor militare. De ce investea atît de mult în flotă? Pentru că îşi dorea să devină o talasocraţie. Marea frustrare a Rusiei este faptul că nu are ieşire la mări calde, care să îi permită să fie mobilă pe glob. Nu este mulţumită cu statutul său de telurocraţie. De aceea, are nevoie de zone-tampon cît mai mari pe care să le controleze (a se vedea ce se întîmplă acum în estul Ucrainei) şi are nevoie de porturi strategice în mări precum Marea Mediterană (a se vedea portul Tartus şi de ce Rusia a sprijinit regimul Bashar al-Assad) şi precum Marea Neagră ( a se vedea de ce Rusia a anexat Crimeea).

Iar această încercare de a fi o talasocraţie a contribuit semnificativ la prăbuşirea URSS din punct de vedere economic.

Adrian COROBABĂ, Geopolitics.ro