INCA O SUTA DE MILIOANE DATE MOLDOVENILOR DE CATRE ROMANI PENTRU… VIRTUALITATI

Europenizarea cu circuit închis a moldovenilor

Vă rog să citiți cu atenție următoarele paragrafe cuprinse între ghilimele (sublinierile ne aparțin):

”În ziua de 19 Ianuarie, Guvernul României a aprobat Memorandumul pentru negocierea și semnarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat Republicii Moldova. Potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, prin intermediul acestui acord, Guvernul României își propune să intensifice cooperarea între România și Republica Moldova, în vederea dezvoltării unui parteneriat strategic bilateral. De asemenea, racordarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană prin intermediul României, promovarea procesului de reforme în spirit european în Republica Moldova, susținerea procesului de integrare europeană și creșterea rezilienței Republicii Moldova la factorii destabilizatori reprezintă principalele obiective ale adoptării Memorandumului pentru aprobarea negocierii și semnarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova.”

A înțeles cineva ceva? Cine va beneficia de acești bani? În ajutorul căror moldoveni vin acești bani dați de pomană? Cui va ușura viața? Citind cu atenție, constatăm că cele o sută de milioane sunt acordate pentru… virtualități, pentru nimic concret! Parcurgînd ”obiectivele Memorandumului care justifică acordarea banilor”, înțelegem clar că cele o sută de milioane de euro sunt destinate unor numeroase protocoluri, mese rotunde și simpozioane unde se vor ”discuta discuții” cu aceiași ONG-iști, jurnaliști și politicieni care tot ”predau democrație europeană” moldovenilor de vreo 30 de ani, editarea unor broșuri și pliante la care nu se uită nimeni și ”călătorii de documentare” și, firește, salarizarea celor implicați în ”promovarea obiectivelor”.

Așa de repede și ușor se pot spăla acești bani…! Vor fi cu toții mulțumiți – participanții de turmă care se vor ghiftui la cîte un protocol, dar în mod special liderii locali ”coordonatori” și ”delegații români”, care, legal, vor încasa sume… rezonabile pentru ”asistența acordată”. Credeți că s-a întîmplat altfel cu cele 160 de milioane acordate de România lui Plahotniuc? Pe lîngă grădinițe, creșe ori școli renovate cu bani românești, se merită ”o împărțire legală” a măcar încă o sută de milioane de euro, c-așa-i între frații deprinși cu ”hoțiile protocolare”!

După ce vor fi cheltuite cele o sută de milioane de euro, să vedem dacă:

a) într-o bună dimineață, absolut toți moldovenii se vor trezi într-o ”intensă cooperare” și ”parteneri strategici” cu românii;

b) dacă se vor simți ”racordați irefutabil la UE prin intermediul României” și dacă se vor simți reformați ”în spirit european”;

c) dacă se simt pînă-n stomac penetrați în UE și dacă simt că li s-au ridicat la maxim ”reziliența la factorii destabilizatori”!

Auziți formulare: ”creșterea rezilienței Republicii Moldova la factorii destabilizatori”! Substantivul feminin ”reziliență” înseamnă ”proprietatea unui metal sau aliaj de a rezista la șocuri”. Asta-i exprimarea vreunui idiot incult ajuns pe pile într-o funcție la București, probabil absolvent de Politehnică, și care crede că cu un astfel de limbaj îi face praf pe moldoveni, care nu se vor prinde că în spatele lui este și o mare furăciune.

Lăsînd ”reziliența” la o parte, vă asigurăm că ne veți da dreptate cînd vă veți convinge că după ce se vor evapora și aceste milioane, moldovenii și Republica Moldova vor fi aceiași! La fel cum au rămas aceiași după alte sute de milioane și miliarde de euro cheltuiți tot pentru așa ceva în ultimii 30 de ani. Pe profitori îi cunoașteți de la televiziuni – sunt aceiași, ”predau integrare europeană” în funcție de cine-i la Putere.

Știți de ce ”obiectivele” acestui Memorandum sunt virtualități, adică văzduh, apă de ploaie? Pentru că aceste milioane sunt oferite după principiul finanțărilor externe ale ONG-urilor moldovenești! Banii nu ajung la popor, ci la o guvernare ONG-istă ca să le spună moldovenilor cît de bine e în UE. Cînd ”specialiștii români” pe ”Dosarul Basarabia” au constatat că Republica Moldova a fost transformată într-un ONG de către descurcăreții de la Fundația Konrad Adenauer, au înțeles că nu-i bine să se pună rău cu nemții și că trebuie să pluseze și ei cu ”finanțări recuperabile” și ”reciproc avantajoase”.

Nu credeți că, în aceste vremuri, românii puteau oferi acești bani pentru recompensarea medicilor care luptă cu covidul, pentru Educația online ori asistența socială a bătrînilor ajunși la disperare, după ce nu s-au ales nici măcar cu o pensie minimă și oricum inutilă de 2.000 de lei?

La două zile după acordarea acestui ”ajutor frățesc”, autoritățile românești le-au tras-o în moalele capului ”fraților moldoveni” pe care, de peste 30 de ani, îi tot momesc să-și ia cetățenia română. Cu perfidie, le lasă cetățenia, dar le anulează buletinul, cartea de identitate, însă despre șmecheria asta rău mirositoare vom vorbi într-un articol viitor! 

Mihai CONȚIU

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26