In apele uzate din Seul, au fost gasite concentratii ridicate de Viagra

Concentraţii ridicate de Viagra şi de medicamente împotriva disfuncţiei erectile au fost găsite în apele uzate dintr-un cartier din Seul cunoscut pentru viaţa de noapte, au anunţat cercetătorii Sud-coreeni, care şi-au exprimat îngrijorarea ca prezenţa acestor molecule în apă să nu crească în viitor, relatează AFP. Un studiu a arătat că prezenţa acestui compus chimic – inhibitor al enzimei fosfodiesterazei de tip 5, cunoscut sub numele de PDE5i – era ridicată la sfîrşitul săptămînii trecute în instalaţiile de tratare a apelor uzate din Gangnam, un cartier cu numeroase baruri şi cluburi de noapte.
„Estimăm că consumul de PDE-5i a fost în această zonă cu 31% mai mare decît în zonele cu mai puţine stabilimente de viaţă de noapte”, au spus cercetătorii în articolul publicat în Mai în Scientific Reports.
Cercetătorii au analizat prezenţa unor urme de medicamente în amonte şi în aval la două staţii de tratare a apei din Capitală, precum şi în cursul de colectare a apei.
Cercetările au arătat că staţiile de tratare a apei „nu au putut trata” cantitatea de reziduuri chimice.
„PDE-5i din apele uzate este greu de tratat de către staţii şi, în cele din urmă, este eliberat în mediul înconjurător”, au observat cercetătorii.
„Avînd în vedere creşterea pieţei, este de aşteptat ca o cantitate mai mare de PDE-5i să ajungă în mediul înconjurător în zonele urbane”, au mai spus ei.
Alte studii au estimat că aproape un sfert dintre Sud-coreenii cu vîrste cuprinse între 30 şi 39 de ani suferă de disfuncţie erectilă.
Cele mai mari 20 de companii farmaceutice din Coreea de Sud au vîndut medicamente în valoare de 133 milioane de dolari folosind PDE-5i în 2019.












