Sărăcia programată şi Enciclopedia Britanică despre colonialism

Auzind discursul strident al unioniştilor de azi de la Chişinău, ai impresia că nici n-a trecut mai bine de un sfert de veac din momentul cînd, pe valul de entuziasm al renaşterii naţionale, visam la ”unirea celor două state româneşti după modelul german”. Însă astăzi se vede cu ochiul liber că o Românie independentă şi puternică, în stare să remorcheze Republica Moldova spre un ”viitor luminos”, pur şi simplu nu există.

Cine nu vrea să ţină cont de noile realităţi geopolitice, economice, etnopsihologice, culturale şi de alt gen şi continuă să pedaleze pe acest discurs este fie naiv, fie, mai grav, un aventurier iresponsabil. Deşi autorul nostru nu vizează deloc subiectul respectiv, totuşi dacă s-ar ţine cont cel puţin de argumentele aduse mai jos de către acesta, elanul unor visători s-ar putea să se mai tempereze. Să-l ascultăm :

”În prezent, România are cea mai înaltă rată de sărăcie din Europa. Şi rata creşte şi creşte pentru că provine din sărăcie. În general, sărăcia este asociată excluziunii sociale. Dacă devii salariat, ieşi din zona excluziunii sociale. În România, însă, dacă devii salariat, nu ieşi din zona excluziunii sociale sau din sărăcie. Iar aceasta derivă din salariile mici, care constituie cheia jafului practicat de capitalul străin. România are cea mai dramatică împărţire a PIB-ului între muncă şi capital. Munca prelua din PIB la intrarea în UE 41-42%; a ajuns să preia doar 31%! Capitalul preia 55%. În tot Occidentul este invers: munca preia din PIB mai mult decît capitalul. Trebuie spus clar: în ţările colonialiste este invers decît în ţările coloniale! Primele trăiesc mai bine pe seama ultimelor!”

Acum, după lectura atentă a citatului de mai sus, să punem cap la cap intenţia de a aduna laolaltă cea mai săracă ţară din Europa – Republica Moldova, cu o ţară ca România, care, aşa cum arată autorul, ”are cea mai înaltă rată de sărăcie din Europa”. Iese ceva acătării din această aglutinare mecanică sau – fie! – romantică? Nu iese nimic? Păi în aceste condiţii altfel nici nu poate fi! Tot aici ar trebui să mai ţinem seama şi de faptul că nici poporul, adus la sapă de lemn şi exilat ”de bună voie” din ţară, nici cu atît mai puţin guvernele, reduse la rolul de pioni ai unor interese străine, nu mai au nici un cuvînt de spus în actuala conjunctură internaţională.

Două state desuveranizate, devastate economic şi secate de toate energiile, n-au cum să-şi depăşească postura de protectorat aflat la cheremul străinilor şi să facă istorie. Prin urmare, oricît de amar ar fi adevărul, anume aceasta este starea de lucruri la ora actuală.

Termenul de colonialism aplicat unei ţări ca România scandalizează şi pare deplasat din simplul motiv că urechea românului, ca, de altfel, şi a noastră, a celor de dincoace de Prut, a fost descîntată şi sedusă de sirenele europenizării, care au potopit toate sectoarele societăţii: mass-media, politicul, sistemul de învăţămînt, instituţiile statului. Iar o minciună, se ştie, dacă e repetată de o mie de ori, cum spunea respectivul fruntaş nazist, devine adevăr. Sau ţine loc de adevăr. Iată ce relatează autorul despre reacţiile feţelor simandicoase din establishmentul românesc la auzul acestui termen deloc eufonic :

”Cînd aud de aprecieri că România a ajuns din păcate o colonie, politicieni sau executivi din indiferent ce parte a spectrului parlamentar şi chiar analişti economici sau politici de toată reputaţia se fac toţi că plouă şi abia aşteaptă să-şi poată elibera auzul de asemenea blasfemii şi să se întoarcă la liturghiile lor despre mîntuirea României în UE şi în ”pieţele libere” de comunism şi etatism. Vai, cum ar putea România, membră a UE, să fie o colonie? Uite-aşa, şi încă o colonie de la periferie, chiar a centrului vest-european al UE!”.

Pentru a-şi fortifica poziţia în baza unei surse academice greu de contestat, autorul preia definiţia colonialismului chiar din Enciclopedia Britanică:

”Control exercitat de o putere asupra unei zone sau asupra unui popor ce depinde de ea. Printre scopurile vizate de colonialism se numără exploatarea economică, a resurselor naturale ale coloniei, crearea de pieţe de desfacere noi pentru colonizator şi extinderea teritoriilor dincolo de graniţele naţionale”.

Aşa că cine nu e de acord cu Ilie Şerbănescu, n-are decît să scrie plîngeri autorilor acestei lucrări enciclopedice monumentale. (va urma)

Iurie ROŞCA