IGOR DODON: MAJORITATEA CETATENILOR ISI DORESC CA RELATIILE DINTRE R. MOLDOVA SI UEEA SA SE DEZVOLTE SI IN CONTINUARE

Igor Dodon a ținut un discurs în cadrul Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice, care se desfășoară astăzi în regim online. Președintele a salutat șefii de stat și participanții la reuniune și a remarcat faptul că în anul 2020, Republica Moldova, la fel ca majoritatea țărilor lumii, a avut de înfruntat o situație pandemică dificilă care a afectat dezvoltarea mai multor sectoare ale economiei și sferei sociale.

“Dar, în pofida actualelor provocări grave, Moldova nu a retras de pe ordinea de zi problema consolidării cooperării sale cu Uniunea Economică Eurasiatică în calitate de stat cu statut de observator. Totodată, mi-am exprimat speranța că Președintele ales al Republicii Moldova, după intrare în funcție, va continua să promoveze dezvoltarea cooperării dintre Moldova și țările UEEA pentru dezvoltarea economiei naționale și sporirea nivelului de bunăstare al cetățenilor noștri”, a declarat Igor Dodon.

Președintele a precizat că la începutul acestui an au fost lansate negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Banca Eurasiatică de Dezvoltare. Igor Dodon a declarat că țara noastră este interesată să obțină sprijin financiar pentru implementarea proiectelor în sectorul agroindustrial sau cel de modernizare a infrastructurii.

Pe final, Igor Dodon a subliniat că majoritatea cetățenilor Republicii Moldova își doresc o cooperare și aprofundare a relațiilor cu Uniunea Economică Eurasiatică.

Sursa: a-tv.md

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40