IGOR DODON, LA POSTUL DE TELEVIZIUNE REN MOLDOVA
DE LA ÎNCEPUTUL CAMPANIEI, CANDIDAȚII BLOCULUI COMUNIȘTILOR ȘI SOCIALIȘTILOR AU AVUT PESTE 200 DE ÎNTÎLNIRI CU CETĂȚENII
De la începutul campaniei electorale, candidații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au avut peste 200 de întîlniri cu cetățenii. Oamenii susțin decizia PSRM și PCRM de a-și unifica forțele, pentru a salva statalitatea și independența Republicii Moldova. Despre aceasta liderul socialiștilor, Igor Dodon.
“La aceste întrevederi eu întreb cetățenii, dacă azi se trăiește mai bine decît anul trecut? Majoritatea, chiar și la Ungheni, unde votează cu dreapta, spune că trăim mai rău, pentru că au crescut semnificativ prețurile. Carburanții s-au scumpit. A doua întrebare pe ca o adresez cetățenilor, dacă este bine că PSRM și PCRM s-au unit? Chiar și cei de dreapta spun că e bine. A treia întrebare, în perioada cărui președinte ați trăit mai bine? Toți spun că în perioada lui Voronin era mai bine, era stabilitate, claritate, criminalii au fost puși la pușcărie”, a declarat Igor Dodon.
FORMAȚIUNILE CARE VOR ACCEDE ÎN PARLAMENT TREBUIE SĂ OPREASCĂ LUPTELE DISTRUCTIVE ȘI SĂ ÎNCEAPĂ SĂ MUNCEASCĂ
După anticipatele din 11 iulie, partidele care vor accede în Legislativ trebuie să găsească soluții prin dialog, pentru a scoate țara din criză. Despre aceasta președintele PSRM, Igor Dodon.
“După alegerile parlamentare anticipate, formațiunile care vor accede în Legislativ trebuie să se așeze la masa de discuții, să oprească toate luptele distructive și să înceapă să muncească în interesul țării. De asta sînt sigur. Eu nu chem acum dreapta la coaliție sau dialog, dar cetățenii nu ne vor înțelege, dacă noi vom ajunge în situația cînd din nou va trebui să mergem la anticipate”, a declarat Igor Dodon.
Amintim că potrivit ultimelor sondaje, după alegerile din 11 iulie în Parlament vor accede doar trei concurenți electorali: PAS, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și PP Șor.
LIDERUL PSRM VA AVEA MAI MULTE ÎNTREVEDERI CU DIASPORA DIN RUSIA
Președintele PSRM, Igor Dodon, va efectua mai multe vizite în Federația Rusă, pentru a discuta cu moldovenii care se află acolo și pentru a-i convinge să iasă la vot, în ziua de 11 iulie 2021.
“Vom lucra activ, voi avea cîteva întrevederi cu Diaspora din Rusia. Am planificat pentru sfîrșit de iunie să fiu și la Moscova și la Sankt Petersburg ca să organizez întrevederi cu cetățenii noștri să îi conving să meargă la vot. Totodată, noi vom face tot ce ne stă în puteri ca cetățenii noștri din stînga Nistrului să iasă la vot”, a declarat Igor Dodon.
Igor Dodon a anunțat că de la începutul campaniei electorale, candidații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au avut deja peste 200 de întrevederi cu cetățenii din Republica Moldova.