IGOR DODON A PARTICIPAT LA LUCRĂRILE CELUI DE-AL 85-LEA CONGRES FIDE, ÎN CADRUL CĂRUIA A FOST ALES NOUL PREŞEDINTE AL FIDE

Igor Dodon, preşedintele Federaţiei de Şah din Moldova, împreună cu selecţionata FŞM se află la  Tromso, Norvegia, la cea de-a 4-a Olimpiadă Mondială de Șah, care se desfăşoară în perioada 1-14 august curent şi care a întrunit circa 1500 de jucători din peste 170 de state ale lumii. În turneu participă majoritatea jucătorilor din top - 100 al ratingului mondial de şah, inclusiv norvegianul Magnus Karlsen. Din componenţa lotului moldovenesc fac parte: cel mai bun şahist al ţării Viorel Bologan, precum şi marii maeştri Dmitri Svetuşkin şi Vasile Sanduleac, maestrul internaţional, Vladimir Hamiţevici şi Liviu Cerbulenco. Selecţionata feminină este reprezentată de către  Diana Baciu, Svetlana Petrenco, Elena Pîrţac, Olga Hîncu, Paula-Alexandru Ghiţu.

Agenda preşedintelui Igor Dodon include participarea la lucrările Adunării FIDE (Federaţiei Internaţionale de Şah), întrevederi cu omologii săi din alte ţări, precum şi alegerea noului conducător al acestei organizaţii.

Astfel, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Sorin Avram Iacoban, preşedintele Federaţiei de Şah din România. Igor Dodon a salutat eforturile colegului său român, graţie cărora şahul a devenit disciplină facultativă în curricula şcolară din şcolile din România. Interlocutorii au convenit asupra semnării unui acord de colaborare bilaterală în luna septembrie curent.

În cursul întrevederii cu preşedintele Federaţiei de Şah din Rusia, Andrei Filatov, părţile au semnat un acord bilateral de colaborare, care prevede organizarea unor turnee comune pentru copii şi tineret, contribuţia la participarea şahiştilor moldoveni la competiţiile pentru copii, juniori şi seniori în Rusia, precum şi implementarea unor proiecte comune, orientate spre popularizarea şi dezvoltarea şahului.

De asemenea, la Tromso, Igor Dodon s-a întîlnit cu actualul preşedinte al FIDE, Kirsan Iliumjinov, cu ex-campionul mondial în versiunea APŞ (Asociaţia Profesională de Şah,) şahistul rus, Viktor Kramnik, precum şi cu ex-campionul mondial, Gari Kasparov.

La 11 august, în prima zi a lucrărilor Adunării Generale a Federaţiei Internaţionale de Şah, Igor Dodon a participat la alegerile preşedintelui acesteia. În urma procedurii de vot, din cele două candidaturi: Kirsan Iliumjinov şi ex-campionul mondial Gari Kasparov, care reprezintă Federaţia de Şah din Croaţia, preşedinte al FIDE a devenit Kirsan Iliumjinov, pentru care au votat reprezentanţii a 110 state. 61 au votat pentru Gari Kasparov, iar 4 voturi au fost declarate nevalabile.

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40