IGOR DODON A AVUT O INTREVEDERE DE LUCRU CU PRIM-MINISTRUL ARMENIEI, NIKOL PASHINYAN

În cadrul Conferinței internaționale pentru securitate de la München, Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru cu prim-ministrul Republicii Armenia, Nikol Pashinyan.

Oficialii au discutat un șir de chestiuni cu privire la dinamizarea în continuare a dialogului moldo-armean în diverse domenii care prezintă interes reciproc.

Șeful statului a apreciat pozitiv contactele stabilite la nivel înalt, în special, dialogul permanent cu domnul Pashinyan din cadrul summit-urilor CSI și UEEA, precum și discuția recentă cu Președintele Armeniei, Armen Sarkissian, care a avut loc la Ierusalim.

În context, părțile au salutat vizita la Erevan a unei delegații a Parlamentului Republicii Moldova condusă de speakerul Zinaida Greceanîi, care este preconizată în perioada 23-25 februarie.

Totodată, demnitarii au discutat termenele posibile ale vizitei oficiale a Premierului Armeniei în Moldova în mai sau iunie curent și au subliniat necesitatea organizării, înainte de aceasta, a unei noi ședințe a Comisiei Interguvernamentale bilaterale pentru cooperare comercial-economică și a unui forum de afaceri, cu scopul de a actualiza contactele și a realiza în deplină măsură oportunitățile pe care le au țările noastre.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40