Avem o ţară, Moldova. Cum procedăm cu ea? Invitaţie la discuţie

După 1991 elita politică a Moldovei împreună cu susţinătorii săi, cei care i-au încredinţat destinele lor, nu a izbutit să creeze condiţii elementare pentru afirmarea statalităţii, populaţia acestui teritoriu eşuînd, astfel, să-şi realizeze suveranitatea. Altfel zis, elita politică

1)    nu a elaborat o înţelegere comună a idealurilor naţionale care să fie împărtăşite de cel puţin 95-98 % din populaţie (sau din românofoni, ceilalţi, în cea mai mare parte s-ar fi conformat deciziei băştinaşilor), asemenea idealuri care (a) să se bucure de o continuitate multiseculară, (b) se fie lipsite de contradictorialitate internă, (c) pentru care ar merita să-ţi dai viaţa (adică asemenea idealuri care nu se limitează la „bunăstare”, la „beţia plăcerilor interminabile”) şi (d) a căror afirmare ar rezolva problemele vitale cu care se ciocneşte fiecare cetăţean al Republicii Moldova;

2)    nu a cristalizat o idee naţională (a întregului popor) care să reflecte cît mai simplu, limpede şi reliefat totalitatea maxim posibilă de idealuri naţionale, care, prin aceasta, să fie acceptată de aproape întreaga populaţie (în orice societate există dezertori, transfugi, renegaţi şi trădători);

3)    nu a elaborat doctrina statalităţii moldoveneşti care să fundamenteze rostul şi rolul statului celor pe care ea, elita politică, pretinde să-i guverneze, statalitate care reprezintă cel mai important instrument de afirmare şi aplicare a idealurilor naţionale ale poporului, de călăuză strategică a întregului popor în înfăptuirea ideii sale naţionale.

Fără a rezolva aceste probleme populaţia Moldovei continuă să se zbată în nevoile sale cotidiene, călcînd întruna pe aceeaşi greblă electorală, lăsîndu-se atrasă de tot soiul de aventurieri în ale politicii de sorginte „autohtonă” sau chiar „internaţională” în diverse capcane economice, politice, sociale şi chiar geopolitice. Fără doctrina propriei statalităţi populaţia Moldovei este lipsită cu desăvîrşire de vreo imunitate – politică, economică, socială, culturală şi chiar demografică.

O elită politică care nu doreşte să rezolve aceste probleme sau, cel puţin, să le abordeze în discursul său politic, procedează anume astfel, încît ea să fie acea forţă minim organizată în jefuirea acestui popor, aruncat peste noapte în „propria” statalitate prin hotărîrea unor forţe străine, externe. Faptul însuşi că toate guvernele din 1990 şi pînă în 2017 au refuzat să pună în discuţie o asemenea formulare tranşantă a problemei statalităţii moldoveneşti demonstrează că ele au urmărit scopuri personale, în esenţă anti-moldoveneşti, anti-populare şi, anume din această cauză, ele s-au simţit de azi pe mîine, aplicînd doctrina lor permanentă de „aici şi acum”.

În consecinţă, avem o guvernare, autointitulată drept proeuropeană, care, fiind înstrăinată de noi, moldovenii, lansează iniţiative care nici pe departe nu pot constitui vreo contribuţie la afirmarea unei statalităţi eficiente pentru populaţia actuală a Moldovei.

Nu guvernarea, oricare ar fi ea, este responsabilă pentru elaborarea soluţiilor de edificare a statalităţii, de elaborare şi aplicare a doctrinii statalităţii, ci întreaga clasă politică. Rezolvarea problemelor Moldovei în faţa extinderii UE şi a NATO, a integrării europene şi refacerii treptate a puterii Rusiei, a depăşirii stării de degradare nu este posibilă fără a ne forma un instrument eficient şi adecvat care este statalitatea, iar aceasta nu este posibilă decît avînd la temeliile ei un ideal naţional.

Preluat de pe: http://mdn.md/index.php?view=viewarticle&articleid=15