IARASI DESPRE DIVERSIUNEA UNIONISTA

Tentative de marcă rusească de atragere în cursă a preşedintelui Iohannis

Autor: Mihai CONŢIU

Una dintre problemele pe care le au unioniştii, fie că sînt români, fie moldoveni, constă în aceea că nu-s capabili de dialog cu cei care le explică raţional că unirea celor două ţări nu este cu putinţă, că este dăunătoare ambelor state, creîndu-ne concluzia că sînt exagerat de obtuzi în fanatismul lor dirijat cu mult profesionalism de către regizorii din umbră, pe care nici ei nu-i cunosc.

În realitate, unioniştii exaltaţi din mulţime sînt nişte victime nevinovate, dar care sînt transformaţi în unelte şi argumente pentru inamicii integrităţii teritoriale a României şi a Republicii Moldova. Pentru cei care, din ignoranţă şi rea credinţă, se vor grăbi să mă taxeze ca fiind antiromân dacă nu-s de acord cu unionismul lor, vin cu argumentul pilduitor al prieteniei celebre dintre Mihai Eminescu şi Ion Creangă. Eminescu, se ştie, era un naţionalist român absolut, iar în schimb, Creangă era un inamic activ al unirii Ţării Româneşti cu Principatul Moldovei, urîndu-i cumplit pe munteni şi pe olteni. Cu toate aceste diferenţe radicale de opţiuni dintre cei doi, au continuat să fie prieteni desăvîrşiţi pînă la moarte.

Marşul inutil, costisitor şi gălăgios al unioniştilor pînă la Bucureşti, aşa cum era şi de aşteptat, a stîrnit şi reacţia ruşilor, prin acelaşi virulent delegat al Kremlinului în problema transnistreană, Dmitri Rogozin. Sîmbătă, 11 Iulie, a ţinut un discurs în faţa studenţilor şi lectorilor de la Universitatea de Stat din oraşul rusesc Voronej. În acest context, Rogozin a spus că dacă Republica Moldova, cu o Curte Constituţională în care majoritatea judecătorilor sînt cetăţeni români, va alege calea de a se uni cu România, Transnistria nu va alege aceeaşi cale şi va deveni un stat absolut independent.

Oare nu asta vor scenariştii şi finanţatorii din spatele unioniştilor? Fireşte că da, iar lucrurile nu s-ar limita doar la Transnistria, ci, în termeni separatişti, se vor extinde şi în Găgăuzia, Bălţi sau Taraclia. Rusia se află într-o situaţie economică dezastruoasă. Tocmai din acest motiv, dar şi pentru ca Putin să se justifice credibil în faţa ruşilor, are nevoie de război. De război se pare că au nevoie şi unii din Republica Moldova. Doar un război civil sau cu intervenţie rusească s-ar anula orice fel de cercetări în privinţa miliardului de Euro furat. Vlad Plahotniuc ştie prea bine că doar asta este singura lui salvare. La fel de bine ştie că chiar dacă SIS, Procuratura, CNA şi Justiţia controlate de el, care îi cunosc bine rolul în delapidarea sistemului bancar naţional, nu îl vor cerceta şi închide, există toate şansele unei intervenţii judiciare occidentale.

Revenind la unionişti, deşi conducerea României este pusă într-o situaţie delicată, iar asta din simplul motiv că în politica oficială a statului nu este şi nu va fi înscris obiectivul unirii celor două ţări, organizarea mitingurilor şi a marşului unionist la Bucureşti sînt puse pe seama României. Acesta a fost şi scopul forţelor ruseşti care pot fi în spatele unionismului. Parcă intenţionat, ca să dea apă la moară ruşilor, aventuristul ex-preşedinte român Traian Băsescu l-a criticat pe preşedintele Klaus Iohannis pentru că nu i-a întîmpinat personal pe tinerii din Republica Moldova, spunînd:

„Dacă aş fi fost preşedinte, cu siguranţă i-aş fi aşteptat cu masa pusă, cu un spectacol de muzică populară dat în curtea palatului şi le-aş fi vorbit despre nevoia de reunificare a ambelor ţări. Sînt destui care cred că unirea cu Republica Moldova ar fi o favoare pe care România ar face-o fraţilor de peste Prut. Profund greşit. Eu susţin categoric faptul că unirea este o necesitate strategică în mod egal şi pentru România şi pentru R. Moldova. Acum este un moment bun ca românii de pe ambele maluri ale Prutului să-şi spună apăsat dorinţa de UNIRE”.

Printre altele, este ştiut că preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat într-o vizită oficială în Spania, dar, chiar dacă s-ar fi aflat la Bucureşti, nu ar fi fost oportun, protocolar şi potrivit să-i primească pe unioniştii moldoveni şi români la Palatul Cotroceni, iar asta tocmai din motivele sugerate ceva mai sus.

Băsescu, vrînd să-i cîştige tot mai mult capital electoral în Republica Moldova, le-a ridicat ruşilor o minge la fileu la momentul potrivit. Este greu de estimat cum operează Serviciul Român de Informaţii (SRI) acest tip de unionism nociv românilor şi moldovenilor, dar este limpede că ne aflăm în faţa unui fenomen bine structurat şi regizat, că implicaţiile obscure şi delicate pot duce la înalte structuri secrete statale.

Acest spectacol unionist diversionist s-a extins pînă acolo încît chiar şi unii comentatori sau jurnalişti români au ajuns pînă la a-l critica pe preşedintele Iohannis de neimplicare în „chestiunea basarabeană”, că, vezi, Doamne, a părăsit Republica Moldova în favoarea ruşilor. În fond, aceste acuze nu sînt altceva decît nişte tentative relativ subtile de a-l atrage pe preşedintele României în acest joc obscur. Nădăjduim că Iohannis nu va cădea în această cursă.

Tot în acest context, au început să se audă voci, în Republica Moldova şi România, care vorbesc despre necesitatea ca România să ajute financiar masiv Republica Moldova, iar asta pe fondul sistării asistenţei oferite ţării de către FMI, UE sau SUA. Fără să intru în detalii plicticoase, precizez doar că România, fiind membră a UE, nu este chiar de capul ei cînd este vorba despre astfel de asistenţe financiare. Mai apoi, se pun şi următoarele întrebări:

Cui să acorde ajutor financiar România – Republicii Moldova sau lui Plahotniuc prin sistemul bancar naţional aflat sub controlul său absolut? Cum să acorzi ajutor financiar unei ţări care-ţi poate fura aceşti bani într-o clipă? Cum să acorzi ajutor financiar unei ţări care nu-şi pedepseşte vinovaţii de furtul miliardului de Euro şi nu-şi recuperează banii? Cum să acorzi ajutor financiar unei ţări în care Plahotniuc, cel mai mare delapidator şi inamic al independenţei şi siguranţei naţionale ale Republicii Moldova, nu se află în puşcărie, ci negociază, de pe poziţii de forţă şi şantajiste, formarea noului Guvern şi a viitoarei majorităţi parlamentare?

La ora actuală, există comunicarea oficială că premierul român Victor Ponta este inculpat penal în mod oficial. Nu ne-am mira ca Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) din România să ajungă şi pe urma unor milioane de Euro virate de Ponta în Republica Moldova, iar asta şi în contul sprijinului politic acordat prietenilor lui Vlad Plahotniuc şi Iurie Leancă, cei care stau la baza furtului miliardului de Euro şi vînzarea către ruşi a Aeroportului.

În final, mai notez doar atît: Uşor cu unionismul pe scări, băieţi, că riscaţi să fracturaţi picioarele acestor două state!

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40