Hezbollah a bombardat Nordul Israelului
Hezbollah a anunţat, Sîmbătă, că a lansat rachete în Nordul Israelului, primul atac după loviturile israeliene intense asupra suburbiilor sudice ale Beirutului de peste noapte, transmite AFP.
Mişcarea şiită pro-iraniană a declarat, într-un comunicat, că a vizat kibbutzul Kabri din Nordul Israelului cu rachete Fadi-1, ”ca răspuns la atacurile barbare ale Israelului asupra oraşelor, satelor şi civililor din Liban”.
La rîndul său, Armata israeliană a anunţat, Sîmbătă dimineaţă, noi lovituri împotriva Hebzollah în Estul Libanului, după ce în cursul nopţii a bombardat intens suburbiile sudice ale Beirutului, bastion al mişcării armate islamiste.
”Armata loveşte în prezent ţinte (...) aparţinînd organizaţiei teroriste Hezbollah din regiunea Bekaa, în Estul Libanului”, potrivit unui comunicat de presă.
Armata israeliană a mai indicat că sirenele de avertizare au sunat în Nordul Israelului, unde Hezbollah a susţinut că a tras rachete.
EFE transmite că o explozie a răsunat în capitala libaneză Sîmbătă dimineaţă devreme, în timp ce presa locală a raportat un bombardament în apropierea oraşului Bhamdun, la doar 20 de kilometri Est de Beirut, o zonă pînă acum neatinsă de violenţa care s-a concentrat asupra bastioanelor Hezbollah.
Potrivit agenţiei de presă libaneze ANN, în zorii zilei de Sîmbătă, au fost bombardat mai multe puncte din Sudul ţării, unele dintre ele în zonele adiacente graniţei de facto dintre cele două ţări.