Guterres este pesimist in privinta perspectivelor de pace in Ucraina

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, s-a declarat pesimist, Marţi, în legătură cu perspectivele reluării negocierilor de pace între Rusia şi Ucraina în viitorul apropiat, informează postul de televiziune CNN, potrivit mediafax.

„Nu sunt optimist în legătură cu posibilitatea negocierilor de pace concrete în viitorul apropiat”, a declarat Antonio Guterres, în conferinţa de presă organizată de sfîrşit de an.

„Cred că vor continua confruntările militare şi cred că încă trebuie să aşteptăm pentru un moment în care să fie posibile negocieri de pace serioase. Nu văd această posibilitate în viitorul apropiat. Nu am iluzii că ar fi posibile negocieri de pace reale în viitorul apropiat”, a subliniat Antonio Guterres.

Rusia şi Ucraina nu poartă negocieri pentru oprirea războiului din Ucraina, pe care Moscova îl numeşte „operaţiune militară specială”. Ucraina condiţionează reluarea negocierilor cu Rusia de retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean.