GRIGORE NOVAC: UNII SPUN CU MINDRIE CA „MIINE VOM FI MAI MULTI!”. MAI MULTI PENTRU CA SINT MAI MULTI BANI

Miza traseismului politic în Parlamentul Republicii Moldova este de a opri mai multe procese ireversibile: întoarcerea Aeroportului Internațional Chișinău în gestiunea statului, dar și recuperarea miliardului furat. Despre aceasta a vorbit deputatul PSRM, Grigore Novac, în plenul Parlamentul, în timpul dezbaterii proiectului de Lege cu privire la condamnarea traseismului politic.

„Unii spun cu mîndrie că “mîine vom fi mai mulți!”. Mai mulți pentru că sînt mai mulți bani. Arhitecții acestor hoții vor face totul, nici un milion nici două acum nu mai contează, pentru a crea haos în Parlament, pentru a bulversa situația și pentru a sustrage atenția”, a declarat Novac.

Deputatul socialist spune că de pe urma acestor fenomene toxice are de suferit cetățeanul.

„Agitația nu e doar în Parlament, dar și în întreaga țară, oamenii nu mai înțeleg cine cu cine, care și unde-i. Oamenii nu înțeleg de ce aceste lucruri se schimbă și cine stă în spate.”, a declarat Novac.

Grigore Novac spune că PSRM este pentru condamnarea traseismului politic, iar deputații, care au primit bani pentru a face acest pas, trebuie să fie dați pe mîna procurorilor.

„Îl ascultam pe Candu și mai nu mi-au dat lacrimile, cînd spunea de convingeri și dezamăgire. Eu cred că avem două persoane dezamăgite, unul e prin Miami, altul în Israel. Cineva spunea că sînt și lucruri pozitive în acest traseism, că așa se întoarce miliardul furat în Moldova.

Au vorbit și colegii din defunctul Bloc ACUM despre condamnări. Dar nu am auzit să iasă cineva să condamne că iese unul, altul… Se bucură ca niște copii.

Eu cred că poate ar fi oportun ca toți traseiștii politici, care au beneficiat de sute de mii de euro și milioane să rămînă în istorie, dar și procurorii să se ocupe. Poate ar fi cazul de recurs și la modificarea legii, ca să nu mai avem așa cazuri rușinoase, care pun o pată pe Republica Moldova”, a conchis Novac.

Sursa: a-tv.md

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40